Drumul spre mucenicie

Pentru Sfântul care merge spre mucenicie, dragostea lui pentru Hristos este mai presus de durere, de aceea o şi neutralizează. Mucenicii simţeau sabia călăului mai dulce decât arcuşul vioarei. Când dragostea pentru Hristos se înmulţeşte, atunci mucenicia este prăznuire. Focul răcoreşte mai bine decât baia, pentru că arderea lui se biruieşte de focul dragostei dumnezeieşti. Jupuirea este desfătare. Dumnezeiasca dragoste cuprinde şi inima, cuprinde şi mintea, iar omul înebuneşte. Nu simte nici durere, nici nimic de acest fel, pentru că mintea lui este la Hristos, iar inima lui este inundată de bucurie. Câţi Sfinţi nu mergeau la mucenicie şi simţeau o astfel de bucurie, de parcă ar fi mers la vreo prăznuire! Sfântul Ignatie alerga la mucenicie şi striga: „Lăsaţi-mă să mor mucenic! Lăsaţi-mă să mă mănânce fiarele!” Bucuria ce o simţea acela n-o simte nici un tânăr îndrăgostit care spune: „Vreau s-o iau pe aceea şi nu bag în seamă pe nimeni, nici pe mamă, nici pe tată”. „Nebunia” Sfântului Ignatie era mai mare decât nebunia celui îndrăgostit.

(Cuviosul Paisie Aghioritul – Trezire duhovnicească, vol. II, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 260)

Categoria: Articole

Cautare: