Duhovnicul este un vanator de suflete

La Spovedanie, ori pierzi un suflet - dacă nu ştii bine cum să-l câştigi -, ori îl mântuieşti. Or, preotul duhovnic este vânător de suflete! Înţelegi? Dacă nu stie să chibzuiască la mărturisire cu un suflet, între scumpătate şi iconomia canonului, ori îl îngreunează, ori îl deznădăjduieşte, ori îl face îndrăzneţ! Ştii cum face fierarul?

Ai văzut la fierărie, când încălzeşti toporul, când vrei să-l căleşti, sau un cleşte sau o altă unealtă. Ai văzut câtă băgare de seamă este la călit? „Vai de mine, s-a călit prea tare!”. Ce se întâmplă? Se rupe ca oţelul. Sau e prea moale şi se îndoaie prea repede.

Aşa şi tu, te sileşti acolo, ca duhovnic, să căleşti sufletul acela, să fie potrivit pentru Hristos. Nici prea moale, adică leneş, dar nici prea tare, adică iute și împietrit la inimă. Aşa de bine trebuie să potrivim la mărturisire cu sufletul! Să bagi de seamă, să nu-l îngreunezi, ca să nu-l descurajezi. Dar nici să-l laşi fără oleacă de canon şi fără sfătuire, ca să nu-l încurajezi în păcat, să se ducă nepăsător şi să nu simtă că a fost la mărturisire.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 75)

Categoria: Articole

Cautare: