Din cartea lui Iov, vedem lămurit că ei locuiesc în văzduhuri. Apostolul Pavel îi numește „duhurile răutății care sunt în văzduh” iar pe căpetenia lor „domnul puterilor văzduhului”. Îndată după căderea primilor oameni și izgonirea lor din rai, paza pomului vieții a fost încredințată unui heruvim; cu toate acestea, un alt înger, înger căzut, s-a pus la rândul său în calea raiului, pentru a-l împiedica pe om să intre în el. Porțile cerului au fost închise, iar domnul întunericului acestui veac, satana, nu lasă să mai intre în rai nici un suflet despărtit de trupul său. Chiar și dreptii, afară de Ilie și de Enoh, au coborât în iad, ca și păcătoșii.
Cel dintâi care a străbătut trecerea deumblată a raiului a fost Iisus Hristos, Biruitorul morțiii, Sfărâmătorul iadului și din acea clipă, porțile raiului s-au deschis. După Mântuitorul au trecut fără piedică tâlharul cel bun și toți drepții Vechiului Testament, pe care Hristos i-a scos din Iad. Sfinții fac această călătorie cu înlesnire, și chiar dacă duhurile rele se silesc a-i opri pe ei, virtuțile lor acoperă păcatele lor. Aceste duhuri vor avea cu atât mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, după ce s-a despărțit de trup și se va urca spre Dumnezeu, cu cât noi fiind deja luminați (botezați) cu lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și având libertatea de a alege între bine și rău, cu toate acestea ne facem sclavi și executorii relelor lor voințe. Desigur, ei vor înfățișa sufletului toate drepturile ce și le-au căpătat asupra lui primind ispitirile lor prin gânduri, dorințe, simțăminte și fapte.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 28)
Categoria: Articole
Cautare:
Duhurile vazduhului
Vizualizari: 894
Id: 17512
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.