În ceasul în care Dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte pe pământ în biserică, se săvârşeşte şi o altă liturghie în cer. Iar asta a arătat-o Domnul unui monah dintr-o mănăstire.
Avea ascultare să cureţe pronaosul bisericii mănăstirii. Un alt monah tânăr mătura în biserică. În ceasul acela se săvârşea într-un paraclis Liturghia. Monahul se ruga pentru el cum putea în simplitatea inimii sale. Deodată ridică privirea în sus şi vede cerul deschis şi o Sfântă Masă. În faţa acestei Sfinte Mese erau trei arhierei îngenunchiaţi. Într-o parte stătea în picioare un cor de o frumuseţe de nedescris. Făceau Sfânta Liturghie. O săvârşeau Sfinţii Ierarhi. Ierarhi ca Vasile, Grigorie şi Ioan, ca Atanasie şi Chiril, dascălii lumii.
Monahul a stat în picioare nemişcat mai mult de o jumătate de oră şi a privit. Era înmărmurit.
Când s-a terminat Liturghia şi fraţii au plecat din biserică, l-au văzut pe acest monah că stătea nemişcat. Mătura i-a scăpat din mâini. Era ca un stâlp udat de lacrimi. Cu adevărat era ud de lacrimi. L-au luat cu atenție de mână, fără să-l întrebe nimic şi l-au dus la chilia sa. Iar aici a rămas câteva ore ca ieşit din minţi. Apoi a venit duhovnicul lui şi l-a liniştit. Când şi-a venit în sine, l-au dus la egumen. Acolo, în faţa egumenului, a spus toate pe care le-a văzut.
Iată de ce vă spun că trebuie să aveţi totdeauna trezvie. Nu vă ocupaţi cu bucătăria. Nu vă ocupaţi cu nimic în timpul când la biserică se săvârşeşte Liturghia. Dacă sunteţi afară de biserică, nu staţi într-un loc retras ca să vă rugaţi. Să citiţi Evanghelia, Canonul preadulcelui Iisus, Paraclisul Maicii Domnului.
Potriviți ora. Să începeţi la 10:00 şi să terminaţi la 12:30. La aceste ore, Patriarhul nostru săvârşeşte Liturghia. De obicei, la 12:20 se împărtăşeşte. Se împărtăşeşte timp de zece minute. Apoi împărtăşeşte preoţii şi diaconii coliturghisitori. Şi în jur de 12:35 merge la locul său, unde îi aduc ceva să bea. Acolo îşi citeşte mulţumirea (de după împărtăşanie). Şi-o citeşte singur. Cel mai bătrân dintre preoţi stă în picioare şi aşteaptă să termine. Patriarhul nu vrea să se amestece în rugăciunea celorlalţi. Fericitul patriarh Alexei îşi citeşte mulţumirea foarte rar. Durează cam zece minute. Citeşte. Citeşte. Citeşte din nou. A fost un om al rugăciunii. Un mare om al rugăciunii. După ce se sătura, făcea semn şi cineva îi lua cartea. Atunci venea şi preotul cu ceva să bea. Lua o dată, îşi clătea puţin gura. Mai lua şi o bucăţică de anafură. Şi atât. Apoi veneau preoţii să ia binecuvântare de la el. Ce om paşnic a fost! Tot numai zâmbet. Abia acum cobora pe pământ, dar şi pe pământ stătea drept.
Orele acestea să le aveţi sfinte. Să nu vă îndeletniciţi cu nimic în timpul lor. Şi niciodată, niciodată să nu vă aflaţi în bucătărie. Nici să vă îndeletniciţi să priviţi ceva. Să nu vă îndeletniciţi cu nimic. Sărbătorile mari împărăteşti, cele 12 praznice, Sărbătorile Maicii Domnului, ale Sfinţilor Arhangheli, ale sfinţilor mari, ale sfântului vostru apărător, să le respectaţi. Dacă pe acestea atât de simple nu le vom păzi, vom pierde frica de Dumnezeu. Iar când o vom pierde, vom ajunge ca păgânii şi vameşii, atei. Da, atât de mult ne golim, încât ajungem ca păgânii şi vameşii.
(O viață de jertfă - Mărturisirile Cuviosului stareț Samson Esper, Traducere de Severin Alexandru, Editura Egumenița, Galați, 2010, pp. 92-93)
Categoria: Articole
Cautare:
Dumnezeiasca Liturghie - in biserica si-n Cer
Vizualizari: 730
Id: 11982
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.