Dumnezeu are rabdare cu fiecare dintre noi

În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate şi uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei şi a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educaţii greşite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupeşti şi sufleteşti. Nedreptăţile sociale, păcatele, războaiele şi abuzurile celor tari vin de la oamenii de voinţă fără simţ de răspundere, de la conducători abuzivi, de la fiinţe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat... Ar fi numai vaiete şi plânsete în lume, şi nedreptăţi. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmaşi nevinovaţi, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la cer. Dumnezeu pedepseşte, dar El ştie răbda şi remedia răul cu binele, pe căi şi prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire şi de cunoaştere aşa de limitat, în veci nu le putem descoperi.

În privinţa aceasta nu trebuie să avem nici o îndoială. El ştie că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, şi de aceea e îndelung răbdător şi bun cu toţi. Cam la fel stăm şi cu suferinţele, durerile şi lacrimile „drepţilor”. Aceştia nu sunt întotdeauna aşa de drepţi şi sfinţi precum ni-i închipuim, şi, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor şi mântuitor al suferinţei. Din suferinţă se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale şi personalităţile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferinţa, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providenţial şi pedagogic, spre binele omului şi al societăţii.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148)

Categoria: Articole

Cautare: