Vă doresc din inimă ca îngerul dumneavoastră păzitor să vă păzească viaţa pământească în pace şi bunăstare, călăuzindu-vă pe această cale la veşnicia cea fericită. Întocmai: viaţa noastră pământească este o cale, atâta doar că ea nu se măsoară cu distanţele, ci cu trecerea timpului. Pe o cale obişnuită întâlnim lucruri după lucruri: pe calea vieţii pământeşti vin întâmplări după întâmplări, iar omul nu ştie ce întâmplări îl aşteaptă în noua zi care vine.
Dumnezeu, Care îngăduie să vină necazuri asupra omului, între necazuri îi trimite şi mângâiere. Eu sunt încredinţat că această mângâiere o aduce inimii dumneavoastră de la tronul lui Dumnezeu sfântul înger ce vă păzeşte, pentru că mângâierea adevărată poate veni doar de la Dumnezeu.
Distracţiile pământeşti nu fac decât să amorţească necazul, fără să-l nimicească: îndată ce ele tac, necazul, venindu-şi în fire şi întărit parcă prin odihnă, începe să lucreze cu şi mai mare putere. Dimpotrivă, mângâierea de la Dumnezeu nimiceşte întristarea inimii din rădăcină – din gândurile întunecate ale deznădejdii. Ea aduce omului gânduri bune şi smerite de supunere faţă de Dumnezeu, gânduri pline de credinţă vie şi de blândă nădejde dulce.
Înaintea privirilor minţii se descoperă veşnicia nemăsurată, iar viaţa pământească începe să pară o scurtă călătorie, fericirea şi nefericirea ei încep să pară neînsemnate, nimicnice, fiindcă toate asperităţile vieţii pământeşti sunt netezite, sunt nivelate prin contemplarea veşniciei.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 221-222)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Dumnezeu, Care ingaduie necazurile, trimite si mangaiere…
Vizualizari: 713
Id: 9131
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.