Dumnezeu condamna lipsa vointei omului de a se ridica

Dumnezeu a lăsat posibilitatea curăţirii noastre prin Sf. Botez şi prin al doilea Botez şi prin al nenumăratelea Botez, care este taina Sf. Spovedanii. „Datu-mi-s-a mie putere în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile. Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Matei 28, 18-19). Este această putere dată Apostolilor, Episcopilor, Preoţilor, puterea de a te curăţi. Şi atunci venim şi spunem: „Am săvârşit un păcat!” Dar ai avut puterea să te curăţeşti de el. Dacă tu nu te-ai curăţit de el, Dumnezeu a sădit în tine conştiinţa, iar conştiinţa este aceea care te rânduieşte în iadul veşnic sau în raiul veşnic.

Noi spunem că Dumnezeu pedepseşte. Nu-i adevărat. Dumnezeu nu pedepseşte. Dumnezeu numai îşi ia puţin mâna de pe noi şi atunci diavolul îşi face de cap. Dumnezeu cel mult slobozeşte acţiunile diavolului asupra noastră, pentru că Dumnezeu, fiind Atotbun, nu poate să intervină (şi nici nu vrea, pentru că atunci ar depăşi această însuşire a Lui: atotbunătatea). Dar, pentru plinirea atotdreptăţii sale, Dumnezeu lasă să se reproducă acest dezechilibru. Dumnezeu nu condamnă căderea omului. Dumnezeu condamnă lipsa voinţei omului de a se ridica. Aşa că, Hristos s-a răstignit pentru noi, şi-a vărsat sângele până la ultima picătură şi Hristos a înţeles cât poate omul, că de aceea s-a întrupat în chip de om, să vadă cât poate duce firea umană. Şi a văzut cât poate duce. A mers şi a dus crucea, a postit, s-a rugat, a răbdat de foame, a plâns, a înţeles durerea, a putut să verifice ce stare ai când cineva te pălmuieşte pe nedrept şi a ajuns până acolo să spună: „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Iartă-le lor, Părinte, păcatele lor”.

Deci dacă El a făcut toate acestea, dacă a înţeles slăbiciunea firii umane, dacă a lăsat botezul pentru anularea păcatului strămoşesc şi spovedania pentru celelalte păcate, iar dacă omul nu vrea să se adape din izvorul răscumpărării lui autentice, este foarte drept ceea ce conştiinţa noastră va hotărî: iadul veşnic. Singura discuţie poate rămâne: de ce veşnic? Iată de ce veşnic: pentru că şi raiul este veşnic. Pentru că au existat toate posibilităţile să eviţi iadul veşnic. Dumnezeu ar vrea să te ierte, dar conştiinţa ta nu te lasă! La dreapta sau la stânga o vom lua în funcţie de sentinţa conştiinţei noastre.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 185-186)

Categoria: Articole

Cautare: