www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dumnezeu este roata cea mare

Dumnezeu este roata cea mare

Roata mare se învârteşte mai încet, dar ajunge roata mică, care se învârteşte mai repede.

Cu cât roata este mai mare, cu atât şi învârtitura ei este mai înceată, din care cauză face şi mai puţin zgomot; cu cât însă roata este mai mică, cu atât învârtitura este mai repede şi zgomotul său mai mare. Acest fapt se potriveşte şi lucrurilor, şi oamenilor. Roata sau cercul cel mai mare din sufletul omului este Dumnezeu. Marginile lui nu se pot vedea; iar din cauza mulţimii şi a gălăgiei roţilor celor mici, nu se poate auzi nici umbletul lui.

Însă în clipa în care toate roţile cele mai mici din sufletul omului se liniştesc şi încetează, sufletul se oglindeşte în nemăsurata roată dumnezeiască, în care se cuprinde cerul şi pământul. Iar în timpul acestei viziuni, pe cât de rară, pe atât de neaşteptată, sufletul simte o bucurie de nespus.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 15-16)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Dumnezeu este roata cea mare

Vizualizari: 848

Id: 16310

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.