Ai întrebat pe cineva: „Unde e Dumnezeu?” și ai primit răspunsul că Dumnezeu este înăuntru, în tine. Şi te miri de acest cuvânt: „Cum asta?”.
De pildă, aşa cum este lumina în cameră sau focul în cuptor. Atunci când Îl vei fi simţit pe Dumnezeu în tine, vei simţi şi vei şti că El este în tine, însă nu vei putea explica uşor altora acest lucru, ci vei căuta chipuri şi asemănări în natură şi le vei spune altora cum îţi spun şi eu acum: „Dumnezeu este în mine ca lumina în cameră, sau ca focul în cuptor, sau ca aerul în plămâni, sau ca viaţa în făptura vie, sau ca puterea şi dragostea şi gândul înăuntrul omului”.
Fireşte, acestea sunt doar chipuri şi asemănări şi toate acestea nu pot exprima ceea ce simte omul când Dumnezeu Se sălăşluieşte în el cu plinirea Sa. Apostolul lui Dumnezeu, părintele nostru duhovnicesc Pavel, urează credincioşilor: „Să vă pliniţi cu toată plinirea Dumnezeirii!” (Efeseni 3, 19).
Dumnezeu lucrează dinăuntru, din om, în două feluri: ajutând sau cârmuind. Ajutând, lucrează Dumnezeu în omul de credinţă mijlocie ori slabă, care îşi aminteşte de Dumnezeu din când în când şi doar în parte ţine poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îl părăseşte, fiindcă nici el nu-L părăseşte cu totul pe Dumnezeu. Iar stăpânind, lucrează Dumnezeu în omul de mare credinţă, ce a deschis larg porţile sufletului pentru Făcătorul său. Şi stă scris: „Cine va deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3, 20). Un asemenea om nu se întemeiază deloc în sine, ci numai în Cel Preaînalt. El simte prezenţa şi lucrarea Duhului Dumnezeiesc în sine şi are mare dragoste faţă de Domnul său. Iar celui ce Îl iubeşte pe Dumnezeu, Hristos i-a făgăduit că Dumnezeu Se va sălăşlui în el: „Cine Mă iubeşte păzeşte cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi vom veni la el, şi sălaş în el vom face”.
Nu vei putea pricepe nicidecum lucrul acesta dacă uiţi că Dumnezeu este Duh, care poate intra pretutindeni şi pătrunde toate, după a Sa putere şi voire. El este sus, deasupra tuturor făpturilor, asemenea soarelui, care este sus deasupra pământului, dar cu lumina sa poate intra în orice loc deschis. Precum spune apostolul: „Unul e Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care e peste toţi, şi prin toţi, şi întru noi toţi” (Efeseni 4, 6). (...)
Iar cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl doresc, şi-L caută, şi Îl roagă să vină, aceştia Îl simt pe Dumnezeu în sine şi ei pot spune: „Dumnezeu este înăuntrul meu prin Duhul Său cel Sfânt”. Ferice de aceste suflete luminate, fiindcă vor împărăţi veşnic întru Împărăţia lui Hristos - precum a făgăduit Domnul celor ce Îl iubesc, zicând: „Vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu şi voi să fiţi”.
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 207-209)
Categoria: Articole
Cautare:
Dumnezeu lucreaza in om in doua feluri ‒ ajutand sau carmuind
Vizualizari: 779
Id: 4474
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.