Dumnezeu ne poarta mereu de grija!

David, fiind uimit de iubirea de oameni cea nespusă şi neînţeleasă a Stăpânului tuturor, vorbeşte către El cu mare mirare: „Că voiu vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna şi stelele, pe care tu le-ai întemeiat” (Ps. 8, 4).

„Doamne! Ce este omul? Că te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului? Că-l socoteşti pre el?” (Ps. 143, 4). Foarte înţelept şi minunat aseamănă el cu deşertăciunea sfârşitul zilelor vieţii noastre trecătoare. Căci, precum atunci când soarele apune sau este acoperit de un nor mic dispare imediat umbra oricărui lucru, tot aşa se stinge şi viaţa noastră imediat ce iese din trup sufletul care l-a însufleţit.

Totuşi, fără să ţină cont de nimicnicia şi răutatea noastră, Creatorul nostru, Preabunul Dumnezeu, nu încetează să ne poarte de grijă, ci continuă să ne facă bine prin orice mijloc. Noi însă, nerecunoscătorii, cum preţuim iubirea de oameni atât de mare a Creatorului nostru şi bunătatea Lui faţă de noi? Sau cum putem să-I mulţumim cu vrednicie pentru grija Lui faţă de noi şi pentru binefacerile Lui neîncetate?

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 83)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: