Pentru aceasta, frate, nu te întrista şi cunoaşte că Dumnezeu nu te pedepseşte pentru păcatele primilor tăi părinţi. Dacă chiar vrei să ştii, adesea Dumnezeu ne iartă păcatele fără a da pedeapsa cuvenită, după cum zice şi psalmistul: Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine (Ps. 85, 4). Şi chiar de ne pedepseşte câteodată, o face cu bunătate, compătimitor şi, fireşte, spre binele nostru. Ceea ce este cu adevărat îngrozitor este atunci când Dumnezeu ne părăseşte ca pe nişte deznădăjduiţi şi neîndreptaţi; crede-mă că atunci diavolul ne va pedepsi şi ne va munci cu înfricoşare, ca pe unii care nu mai suntem robii lui Dumnezeu, ci prizonierii diavolului. Iar atunci vom suferi acea pedeapsă gătită diavolului şi îngerilor lui. O, de nu ne-ar părăsi Dumnezeu! Cel ce iubeşte învăţătura iubeşte ştiinţa, iar cel ce urăşte certarea este nebun (Pilde 12, 1).
Cunoaşte că Dumnezeu te iubeşte. Dacă El continuă toate cele de trebuinţă pentru viaţă şi bunăstare, poţi tu cu adevărat să murmuri împotriva lui Dumnezeu şi să zici că te pedepseşte? Dacă pentru binele sufletului Tău, Dumnezeu a trimis în lume prooroci şi înţelepţi ca prin ei să te ajute şi să te înveţe... Oare aşa se îngrijeşte cineva de altcineva supus pedepsei? Dacă Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut în lume pentru a te învăţa despre dragostea lui Dumnezeu faţă de tine, a te îndemna la dragoste faţă de El şi a-ţi arăta calea de a te înălţa către El, şi astfel, în neţărmurita Lui dragoste pentru tine, Şi-a vărsat sângele pe Cruce pentru tine spre a te mântui din puterea păcatului şi a morţii... După toate acestea, poţi tu să îndrăzneşti să spui că Dumnezeu te pedepseşte?
(Cugetările unei inimi smerite – un document din secolul al XV-lea despre viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 50-51)
Categoria: Articole
Cautare:
Dumnezeu te pedepseste?
Vizualizari: 884
Id: 23395
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.