Dumnezeu vede

Prietenul meu Ascetul Nicodim părea că se născuse ca să nu moară. Mai mult, părea că s-a născut pentru Viaţă. Era neprihănit ca şi culoarea galbenă a feţei lui. Şi fiindcă răsărise „ca un crin al văilor” în mijlocul spinilor, ocrotitoarea neprihănirii, Preacurata Maria, l-a atras pe Pustnic încă din fragedă vârstă, în „grădina ei”, „Sfântul Munte”, ca el să nu-şi întineze hainele.

În „anghelologia” monahală există istorisiri uimitoare. Asceţi spiritualizaţi de dragostea dumnezeiască s-au învrednicit, în decursul veacurilor, să fie slujiţi şi hrăniţi de îngeri. Nu ştiu dacă prietenul meu, Pustnicul Nicodim, a avut această cinste deosebită. Pot, însă, să cred că era numai „cu puţin mai micşorat decât îngerii” (Epistola către Evrei 2, 7). Era un înger în trup. La începutul cunoştinţei noastre n-am putut să-l înţeleg. Mi-amintesc că acum 15 ani, într-o convorbire a noastră, întorcându-se pentru o clipă, mi-a adresat întrebarea neaşteptată.

– Frate Teolipt, trăieşti?

L-am privit cu uimire.

– Părinte, am răspuns eu, trăiesc.

Şi-a mişcat capul lui alb într-un mod enigmatic.

– Şi vezi pe Dumnezeu? a reluat el.

Iar pe faţa lui, îmi amintesc, se revărsa o nuanţă fină din soarele care apunea...

– Dar, părinte, am zis, stânjenit de întrebarea lui inexplicabilă, „pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată” (Ioan 1, 18), şi cum ziceţi...

– Fiul meu, mi-a zis, crede mie că Dumnezeu vede. Nu zice Domnul: „Cel ce mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu, şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21)? Şi am tăcut amândoi mai bine de o oră...

Ca să las deoparte amănuntele, consider relaţia mea cu Pustnicul ca fiind cu adevărat inexplicabilă. Îl vizitam o dată sau de două ori pe an şi şederea mea nu dura mai mult de două zile şi nopţi. O, câte îmi spunea! Simţea fală de mine o dragoste deosebită şi de aceea îşi întrerupea tăcerea, tovarăşa lui. În ţinutul lui pustnicesc nu-l cunoşteau toţi Asceţii. Unii din ei i se plângeau că-i respinge. El însă le zicea:

– Fraţilor, Domnul ştie cât de mult vă iubesc. Şi iarăşi tăcea.

(Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, Vol. I – Monahismul aghioritic, traducere de Preot profesor Ioan I. Ică, Editura Deisis – Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1994, pp. 160-161)

Categoria: Articole

Cautare:

Dumnezeu vede

Vizualizari: 797

Id: 6036

Imagine:

Share: