Durerile de nastere ale Invierii

Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos şi care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, al Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ţi milă şi mă ridică din căderea mea, dă înviere morţii mele, trezeşte în mine simţirea vieţii, scoate sufletul meu din temniţa neştiinţei, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieţii celei noi, cercetează fiinţa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neştiinţei unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârneşte, Doamne, încă o dată puterea ei de viaţă naturală, că „iadul nu te va mărturisi şi cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”. N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” aşa cum o fac eu acum.

Simţurile mi-au asurzit, mişcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viaţă adevărată. Pomenirea ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturiseşte Ţie, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vesel al laudelor tale. Toate mădularele mele moarte aşteaptă durerile de naştere ale învierii.

(Extras din Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viaţa Duhului, taine dumnezeieşti, pronie şi judecată, Editura Deisis, Sibiu, 2003).

Categoria: Articole

Cautare: