Dusmanul marinimiei este iubirea de sine

- Gheronda, când văd că avem multă treabă, pe mine mă cuprinde panica şi mă stresez.

- Dacă aş fi în locul tău, m-aş sili să termin şi treaba celeilalte maici. Pe când învăţam tâmplăria, meşterul luase ca ajutor şi pe un alt băiat care era mai mare decât mine şi mai plinuţ, dar era cam leneş. Meşterul ne dădea de lucru, iar el stătea. „Ce, să-l îmbogăţesc eu pe meşter?”, spunea el şi nu făcea nimic! „Ascultă, îi spuneam, dacă vrei să înveţi meserie, trebuie să lucrezi!”. Lui însă nu-i păsa de nimic. Şi aşa făceam şi treaba lui. „Cel puţin stai pe banc ca să ţii scândurile, iar eu să le despic, deoarece pierd timpul tot strângându-le cu presa şi iarăşi desfăcându-le”. Puteam să spun: „Mi-am terminat treaba mea, sunt în regulă” şi să vină meşterul şi să-i spună: „Tu ce-ai făcut? Cum de acesta care este mai slab decât tine a isprăvit atâta treabă?”. Dar nu m-aş fi mâhnit eu dacă l-ar fi certat? Să mă fi mândrit că mă lăuda pe mine, iar pe el îl dojenea? M-ar fi ajutat acest lucru? În cele din urmă a luat ce-a meritat, fiindcă nu a învăţat meserie şi lucra apoi la cazma. Omul mărinimos se va pricopsi oriunde s-ar afla, pentru că va lucra cu mărinimie. Pe când omul care nu cultivă mărinimia pe care i-a dat-o Dumnezeu, orice ar face, tot nepricopsit va fi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 259)

Categoria: Articole

Cautare: