Dacă în pictura laică, omul este liber să creeze și chiar poate să fie celebru prin inovație, el va fi celebru numai pentru pământ. În schimb, în pictura ortodoxă, sacră, inovația nu-și are locul. Pictorul de icoane nu poate să fie celebru aducând inovații. Pictorul celebru este cel care este teolog, și dacă este teolog, știe să se roage și așa reușește să transpună dogma cu ajutorul culorilor simbolice.
Pe acesta putem să-l numim un mare pictor, nu pe cel care spune că a adus ceva nou. Icoana este spațiul transfigurat în care se reflectă eternitatea. Și aici, pictorul este obligat să transpună dogma. Dar dogma, ce este? E o învățătură teoretică, un adevăr teoretic și veșnic, pentru că este revelat de Dumnezeu și reflectă voința lui Dumnezeu.
Dacă dogma reflectă voința lui Dumnezeu, tu, om, care ești pictor, nu ai ce inovații să mai aduci, fiindcă gândirea ta este limitată și atunci transpui, rugându-te, voința lui Dumnezeu, gândirea lui Dumnezeu și învățătura Lui în icoană. Iar acest lucru este, de fapt, o minune.
„Dacă în pictură s-a impus pământescul, atunci nu mai conduce sufletul”
Este o minune că poți să transpui eternitatea cu ajutorul culorilor simbolice. Și nu-ți mai trebuie mai mult. Pentru că aduci veșnicia, pe Dumnezeu Însuși Îl transpui, cu ajutorul culorilor, pentru a se împărtăși și ceilalți. Este o minune deosebită ca un om să ajungă să picteze corect, să picteze așa cum au pictat înaintașii, și aici mă refer la secolele de pictură bizantină, până în veacul al XV-lea.
Din acest secol al XV-lea, pictura a început să decadă, să fie influențată de Renaștere. Atunci, omenescul a început să domine în pictura religioasă. Și, încet-încet, pictura religioasă nu a mai fost sacră. Este religioasă, dar nu sacră. Așa a ajuns catolicismul să aibă o artă religioasă, dar nu sacră, pentru că firescul și realismul s-au impus. Și dacă s-a impus pământescul, atunci nu mai conduce sufletul, ci conduce trupul. Este redat mai mult pământul, decât Cerul.
Și icoana nu mai este o fereastră deschisă spre absolut, spre Cer, ci este un tablou, o fereastră deschisă spre creatură, spre creat, nu spre necreat, nu spre creatura îndumnezeită. Căci în Cer sunt persoane – sfinții – care s-au îndumnezeit și au devenit din muritori, nemuritori.
Categoria: Liturgica
Cautare:
„E o minune sa transpui eternitatea cu ajutorul culorilor”
Vizualizari: 881
Id: 24712
Imagine:
Share:
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.