V-am scris şi mai înainte, vă scriu şi acum: nu-i ascultaţi pe cei care vă spun că nu trebuie botezaţi copiii, ci botezaţi-vă copiii cum aţi făcut şi până acum, cum au făcut şi strămoşii voştri. Apostolul Petru i-a botezat pe Cornelie şi pe toţi ai lui. Apostolul Pavel recunoaşte singur: Am botezat şi casa lui Ştefan. Ce poate să însemne casa lui decât toată familia, adulţi şi copii? Citiţi ce a făcut temnicerul care îi păzea pe Pavel şi pe Sila în închisoare când a văzut minunea care s-a făcut. Când a văzut minunea săvârşită de apostoli s-au botezat el şi toţi ai lui îndată. La fel şi Crisp cu toată casa lui. Aşadar, ce treabă avem noi cu falsurile eretice când practica sfinţilor apostoli mărturiseşte limpede că trebuie botezaţi copiii?
Adevărul este că în vechime unii îşi amânau botezul şi rămâneau dinadins catehumeni, ca botezându-se mai târziu să îşi şteargă toate păcatele dinainte – însă în timpul molimelor, cutremurelor, războaielor, toţi dădeau năvală să se boteze ca să nu moară nebotezaţi. Se povesteşte despre Chesarie, fratele Sfântului Vasile, că îşi tot amâna botezul. În Niceea s-a întâmplat însă un cutremur înfricoşător, în urma căruia a pierit mult popor şi o bună parte din oamenii de vază. Peste Chesarie s-a prăbuşit casa şi a fost îngropat sub dărâmături, însă a reuşit cumva să iasă de acolo viu. Sfântul Vasile i-a spus atunci că numai mila lui Dumnezeu l-a păzit ca să nu moară nebotezat şi i-a poruncit cu asprime să se boteze de îndată. Chesarie s-a botezat şi la scurtă vreme după botez a murit. Dar de ce să te joci cu soarta? Se întâmplă ca omul să se culce seara sănătos, iar dimineaţa să-l găsească mort. Iată de ce toţi oamenii chibzuiţi socot că botezul copiilor trebuie săvârşit grabnic. Prin botez este şters din noi păcatul lui Adam. Pentru propriile noastre păcate de după botez nu trebuie repetat botezul, cum susţin unii eretici – altfel ar trebui să ne botezăm în fiecare zi! – ci e nevoie doar de pocăinţă. După spusele lui Hristos Însuşi: De nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri. Aşadar, copiilor botez, iar celor mari pocăinţă.
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, pp. 237-238)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
E trebuinta de botez copiilor, iar celor mari botez de pocainta
Vizualizari: 764
Id: 6917
Imagine:
Share:
Poti deveni bun, fara neliniste, in chip lin si liber
Cum sa facem sa scapam de stresul din timpul sesiunii?
In necaz, nu priviti la ceea ce vi se intampla, ci la lumina, la Hristos!
Smerenia lui Hristos
Sa ne aruncam pe noi insine in noianul indurarilor lui Dumnezeu
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.