www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Educatia copiilor

Educatia copiilor

De ajuns va fi dacă vă veţi îngriji să-i creşteţi pe copiii voştri în frica lui Dumnezeu, să le insuflaţi conceptul ortodox şi prin povăţuiri blânde să-i feriţi de conceptele străine Bisericii Ortodoxe. Binele pe care îl sădiţi în sufletele copiilor voştri în copilăria lor poate stagna după aceea în inimile lor când ajung la maturitate, după încercările amarnice din şcoală, din pricina cărora nu rareori se frâng ramurile bunei educaţii creştine dobândite acasă.

Dați-le copiilor educație bună cu privire la moralitate și, când vor fi vrednici și le va fi de folos, Dumnezeu îi va îmbogăți sau le va dărui cele necesare și din belșug.

Credeţi că fiului îi este mai de folos să fie tot timpul lângă dumneavoastră, dar cine ştie? Şi lângă dumneavoastră, dacă Dumnezeu îngăduie, el se poate strica şi pe mâini străine - poate rămâne nevătămat. Însă, oriunde ar fi copiii dumneavoastră, fie că sunt lângă dumneavoastră, fie că sunt într-o instituţie, să le insuflaţi regulile creştine şi să-I încredinţaţi lui Dumnezeu şi ocrotirii Maicii Domnului.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 32-34)

Categoria: Articole

Cautare:

Educatia copiilor

Vizualizari: 729

Id: 21076

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.