„Nu ne îngăduim să fim fără îndrumător şi cârmuitor", spunea Sfântul Grigorie Teologul. El socotea, dimpotrivă, o decădere să nu ai în viaţă un îndrumător duhovnicesc. Egocentrismul nostru ne face să-l trecem cu vederea pe duhovnic şi să ne trasăm singuri calea duhovnicească pe care o avem de urmat. Însă este cu putinţă să înaintăm duhovniceşte când îl dispreţuim pe părintele nostru duhovnicesc, pe reprezentantul lui Hristos? Când ne sprijinim pe egocentrismul nostru?
Nimeni nu este fără de greşeală, nimeni nu este desăvârşit, deci în tot momentul suntem în primejdie să cădem în înşelăciune şi să facem greşeli. Toţi suntem aşa, şi avem mereu nevoie de sfaturi, chiar şi sfinţii. Amintiţi-vă că Sfântul Atanasie cel Mare era povăţuit de ucenicul său, Pavel cel Simplu. Şi Apostolul Pavel, în timp ce era stăpân văzător cu duhul, patriarh, primea sfaturi de la fiii săi duhovniceşti (v. Fapte 19, 28-32 şi Fapte 21,17-27).
(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 89-90)
Categoria: Articole
Cautare:
Egocentrismul nostru ne face sa-l trecem cu vederea pe duhovnic
Vizualizari: 662
Id: 8856
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.