EPISCOPUL CHESARIE PAUNESCU :: Pateric romanesc

EPISCOPUL CHESARIE PAUNESCU - al Dunarii de jos

(1888-1975)

Viata

Evlaviosul episcop Chesarie Paunescu pare a pastorit Episcopia Constantei si Dunarii de Jos timp de 29 ani, a fost una dintre cele mai luminoase figuri de ierarhi romani din a doua jumatate a secolului nostru.

Fiu de parinti credinciosi, Toma, invatator, si Iordana - din satul Dobrotesti, comuna Amarastii de Sus, judetul Dolj, a fost ales si chemat de mic sa slujeasca Biserica lui Hristos. Dupa ce urmeaza seminariile Sfintul Nicolae - Rimnicu Vilcea si Central din Bucuresti si apoi Facultatea de Teologie, devine licentiat in anul 1911 si isi inchina viata cu totul lui Dumnezeu.

Calauzit de Duhul Sfint, renunta la cele trecatoare si intra in cinul monahal in anul 1914, fiind tuns in monahism la Episcopia Husilor, pe seama Manastirii Dobrovat. Apoi devine arhimandrit de scaun si venerabil slujitor al catedralei episcopale din Husi, pina in vara anului 1929. Marturisesc cei care l-au cunoscut precum si ucenicii sai, ca arhimandritul Chesarie era un calugar foarte distins, corect, smerit, iubitor de rugaciune si nelipsit de la slujbele bisericii. Respecta cu sfintenie porunca ascultarii, programul slujbelor si rinduiala pravilei de chilie, ca si sfaturile duhovnicului sau, el insusi fiind un duhovnic iscusit. Slujea cu multa evlavie cele sfinte si avea darul duhovniciei, ineit multi veneau la el sa-si marturiseasca pacatele.

In anul 1929, arhimandritul Ghesarie este numit director al Seminarului Monahal de la Cernica, apoi si staret al acestei Manastiri. Timp de peste zece ani a crescut si a format sute de seminaristi, monahi din toate minastirile tarii, dintre care unii au ajuns apoi ierarhi distinsi, stareti, duhovnici si slujitori buni la centrele eparhiale si prin minastiri. in anul 1942 este numit director al Seminarului Central din Bucuresti. Aici, ca si la Cernica, formeaza numerosi tineri, viitori preoti si slujitori ai Bisericii lui Hristos, facindu-si intru toate datoria de preot, profesor, si pedagog duhovnicesc.

La inceputul anului 1944, arhimandritul Chesarie Paunescu a fost ales de Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si hirotonit episcop al Constantei si apoi al Dunarii de Jos, ascultare pe care o duce cu mare demnitate si daruire pentru Biserica lui Hristos. Peste un sfert de veac a pastorit hunul pastor turma cea cuvintatoare, a hirotonit sute de preoti, a restaurat si innoit zeci de biserici, a facut vizite canonice prin orase si parohii de tara si a mingiiat multe suflete zdrobite, care au incununat crestetul si sufletul venerabilului episcop Chesarie, au fost acestea: multa evlavie si corectitudine la savirsirea sfintelor slujbe bisericesti, milostenie deosebita fata de saraci, de tarani, de elevii lipsiti, de toti cei in nevoi si suferinte. Multa grija duhovniceasca pentru rugaciunea individuala, pentru calugari si preoti lipsiti, pentru bisericile sarace, pentru oricine ii batea in usa si ii cerea ajutor material sau moral.

Ultimii doi ani ai vietii sale, episcopul Chesarie i-a trait la Centrul eparhial de la Galati ca un adevarat sihastru, in totala retragere, in tacere si smerenie, in rugaciune, post, milostenie si asteptare cu nadejde a mutarii sale la cele vesnice. Incarcat de zile si impodobit cu multe fapte bune, la 30 octombrie 1975, evlaviosul episcop Chesarie Paunescu si-a dat sufletul cu pace in miinile marelui Aihiereu lisus Hristos, fiind inmormintat alaturi de catedrala.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Episcopul Chesarie al Dunarii de Jos a fost ales de Dumnezeu din pruncie sa ia jugul cel bun al lui Hristos si sa implineasca inalta misiune de arhiereu si pastor de suflete. Ga iconom al harului Sfintului Duh si intiistatator al acestei sfinte eparhii, blindul episcop se caracteriza indeosebi printr-o viata duhovniceasca exemplara, prin modestie si de’sa-virsita lepadare de cele pamintesti.

2. Dintre celelalte virtuti, episcopul Chesarie iubea cel mai mult rugaciunea pe care o facea dupa rinduiala calugareasca la chilie, fiind totodata nelipsit de la slujbele bisericii. Apoi postea foarte mult, stiind ca rugaciunea fara post nu ajunge cu usurinta la tronul Prea Sfintei Treimi. Vorbea putin, citea mult, dadea sfaturi parintesti tuturor cu dragoste si miluia cu Bucurie pe fiecare. Purta haine simple si nu cauta lauda si cinste de la nimeni. Stia sa vorbeasca scurt si intelept, stia sa mingiie pe cei loviti de necazuri. Stia sa rabde cu barbatie toate. Astfel implinea cu faptele sale cuvintele Domnului care zice: “Cuvintul vostru sa fie dres cu sare” (Mat. ), ca si cuvintul rostit de Sfintul Ciprian al Cartaginei: “Noi nu vorbim frumos, dar traim frumos”.

3. Cind era chemat la sfintiri de biserici in eparhie, mergea cu multa bucurie si-i salta inima vazindu-se intimpinat de multimea credinciosilor cu flori si cu luminari aprinse in miini. Dupa ce savirsea slujba sfintirii ca si Sfinta Liturghie, rostea cuvint de invatatura, binecuvinta poporul si pleca la alte biserici, unde era asteptat, fara a primi ceva de la nimeni. Iar daca preotul si enoriasii il invitau la masa de obste, bunul pastor le multumea din inima pentru dragoste si adauga:

- Dumnezeu sa va binecuvinteze credinta, rugaciunea si jertfa. Vazind dragostea dumneavoastra ma simt hranit si indestulat. Nu vreau sa va mai supar si cu hrana cea trupeasca !

4. In predicile Prea Sfintiei Sale indemna pe credinciosi mai intii sa ramina statornici in staulul Bisericii Ortodoxe intemeiate de Hristos, care, de aproape 2000 de ani conduce poporul nostru pe calea mintuirii. Apoi, ii indemna sa se roage lui Dumnezeu cit mai mult si sa nu lipseasca de la slujbele bisericii, sa-si creasca copiii in frica Domnului, sa traiasca in iubire cu semenii lor, sa asculte de pastorii lor duhovnicesti si sa-si marturiseasca regulat pacatele pentru a se invrednici de Sfinta impartasanie.

5. Uneori indemna astfel pe credinciosi:

- Sfintul Apostol Pavel considera viata noastra paminteasca ca o intrecere si alergare pe stadion, pentru a cistiga cununa biruintei (I Cor. 9, 24-25). Aceasta cununa pentru noi este mintuirea sufletului. Ea nu ne vine de la sine ci se dobindeste cu truda si cu sirguinta, caci nici o cununa sau premiu nu vine pe nemuncite. Asa si “imparatia lui Dumnezeu se ia cu sila si cei ce se silesc, aceea o rapesc” (Mat. 11, 12). Ea nu sta in vorbe ci in fapte, sprijinita pe dragoste catre toti oamenii. Deci si noi trebuie sa ne supunem rinduielilor vietii duhovnicesti, cu bucurie, iar nu suspinind”. Sa pazim duhul Evangheliei si sa-l traim asa cum ne-a invatat bunul nostru Mintuitor. Care Si-a dat chiar viata Sa pentru mintuirea noastra si pentru a ne sluji ca exemplu de urmat.

6. Alteori spunea in predicile Prea Sfintiei Sale:

- Dumnezeu ne-a daruit ce a fost mai de pret, mintuirea. Deci si noi sa-I raspundem cu ce avem mai de pret - iubirea curata a sufletului.

Sa robim pe Dumnezeu din toata inima si din tot sufletul, pentru ca El este Tatal nostru al tuturor si prin El sintem ceea ce sintem. El ne-a chemat la viata si ne-a infrumusetat mai mult decit orice, cind a sadit in noi chipul slavit si asemanarea Sa si ne-a facut stapini peste tot ce exista pe pamint. De asemenea, se cuvine sa iubim si pe semenii nostri in aceeasi masura in care ne iubim pe noi insine caci toti sintem fii ai lui Dumnezeu si frati intre noi.

7. Cu alt prilej spunea fiilor sai duhovnicesti:

- Pentru noi nu mai poate fi nici o nedumerire, nici o cautare in alta parte. Drumul vietii noastre este insemnat de insusi Dumnezeu. El este unul singur, si anume acela care slujeste Evanghelia, Biserica si binele, infratit pentru totdeauna in vointa noastra comuna. De aceea, ca parinte duhovnicesc al vostru, va indemn, iubitilor, sa mergeti cu incredere pe acest drum si niciodata nu veti rataci calea catre fericire si mintuirea voastra.

8. Alta data iarasi spunea:

- Fericirea personala a noastra depinde intotdeauna de fericirea generala. Tot asa si mintuirea noastra depinde totdeauna de raportul dintre noi si semenii nostri, de cit bine le-am facut, cita dragoste le-am aratat.

9. Intr-una din pastorale invata pe fiii sai sufletesti:

- Moartea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos ramin pentru totdeauna indemn si luare aminte de felul cum trebuie sa mergem pe cararea vietii, care ne este deschisa fiecaruia, dupa cum voim noi, spre moarte sau spre viata. Viata este toata fapta buna care tinde spre binele obstesc si spre desavirsirea noastra crestina. Iar moarte nu este numai aceea cu care se sfirseste viata noastra paminteasca; ci moarte este si vietuirea in pacate, viata traita in intunerecul necunostintei, viata fara nici o preocupare folositoare duhovniceasca. Caci viata omeneasca daca nu are un scop folositor spre care sa tinda, un ideal pe care sa-l urmareasca zi de zi, chiar cu sacrificii la nevoie, nu are pret. Oricine nu face asemenea, inseamna ca e pom neroditor si-si traieste moartea inca din viata.

10. Pentru cresterea copiilor invata pe credinciosi:

- De la Pruncul Iisus sa ne intoarcem la pruncii nostri. Ei sint speranta noastra, sint binecuvintarea lui Dumnezeu pentru intarirea familiei si a viitorului lumii. Hristos locuieste in fiecare copil si ne cere sa avem grija de el. De aceea, ca familia sfinta, ca pastorii, ca magii si ca cei care i-au fost Lui de sprijin, sa purtam grija de copiii nostri. Ei au nevoie de dragostea noastra, a parintilor; de munca si de jertfa noastra, spre a-i pregati pentru viata, ca sa fie buni crestini si folositori societatii, iar noi sa le servim drept exemplu de traire.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: