EPISCOPUL MELCHISEDEC STEFANESCU :: Pateric romanesc

(1823-1892)

Venerabilul episcop Melchisedec al Romanului a fost unul din cei mai luminati ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane din a doua jumatate a secolului XIX.

Originar din comuna Garcina, judetul Neamt, tanarul Mihail - dupa numele de botez - era cel dintai nascut din cei unsprezece copii ai preotului Petrache si ai prezbiterei Anastasia Stefanescu. Tatal sau a fost un bun preot si un adevarat slujitor al Bisericii lui Hristos. El a pastorit parohia Garcina timp de 50 de ani. Iar mama sa “a fost model virtutilor femeii de tara, cu deosebire, a sotiei preotului de tara”. Dand copiilor lor o educatie crestineasca aleasa, cinci dintre ei au imbratisat viata calugareasca.

Cel dintai chemat de Hristos a fost Mihail. Intre anii 1834-1838 urmeaza Seminarul de la Socola-Iasi. Dupa ce sta patru ani de zile ca invatator de sat, reia cursurile, si in anul 1843 este numit profesor de retorica, pastorala, istorie si geografie, la seminar dovedindu-se un talentat dascal si catehet. In acelasi an primeste tunderea monahala cu numele de Melchisedec, iar in anul urmator este hirotonit ierodiacon.

Fiind daruit de Dumnezeu cu multa intelepciune si cu o viata duhovniceasca exemplara, intre anii 1848- 1851, ierodiaconul Melchisedec isi continua studiile la Academia Teologica de la Kiev, infiintata de mitropolitul Petru Movila. Apoi este hirotonit ieromonah si numit profesor de patristica, drept canonic, liturgica si teologie comparata la Socola, unde functioneaza pana in anul 1856. Pe drept cuvant, arhimandritul Melchisedec Stefanescu a fost un eminent profesor ai Seminarului de la Socola, un devotat slujitor al Bisericii lui Hristos si un neegalat pedagog si parinte duhovnicesc al viitorilor candidati de preotie. Numerosi elevi formati de dansul au ajuns buni preoti, egumeni, profesori si ierarhi alesi in Moldova.

Arhimandritul Melchisedec, prin personalitatea si cultura sa, ridica Seminarul la Socola - cel dintai seminar teologic din tara noastra (1803) si prima scoala gimnaziala din Principate cu predarea in limba romana la nivelul unei adevarate academii teologice romanesti. Aici au crescut si s-au format mii de slujitori ai sfintelor altare.

In anul 1856, arhimandritul Melchisedec este numit rector al Seminarului de la Husi, reusind in cativa ani sa-l reorganizeze in intregime, pe masura celui de la Iasi, cu local propriu, cu profesori buni si la un nivel duhovnicesc satisfacator. Aici s-au format peste o mie de preoti buni pentru Biserica lui Hristos, pregatiti cu parinteasca grija de acest mare pedagog.

Intre anii 1857-1859, arhimandritul Melchisedec a staruit cu timp si fara timp la unirea Principatelor Romane, folosind cu multa intelepciune, atat catedra, cat si amvonul. El lua ca temelie a unirii romanilor cuvintele Mantuitorului, Care zice: Precum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia intru Noi una sa fie (Ioan 17, 21). El dovedea prin cuvant si fapta ca unirea fratilor romani, de acelasi neam si limba, de aceeasi credinta si traire crestina, este o datorie evanghelica sfanta, dupa modelul unitatii treimice si a sfintilor din ceruri. Unitatea romanilor, spunea el, va duce nu numai la intarirea nationala si la risipirea vrajbei dintre frati, dar in aceeasi masura si la intarirea Ortodoxiei romanesti, pentru a putea rezista prozelitismului religios strain, care cauta sa dezbine Neamul si Biserica noastra apostolica.

La sfarsitul anului 1862, Arhimandritul Melchisedec este hirotonit arhie- reu si numit locotenent de episcop la Husi. In ianuarie, 1865, este numit episcop al Dunarii de Jos, eparhie pe care o pastoreste cu aleasa grija duhovniceasca timp de cincisprezece ani. Cea dintai preocupare a sa, ca episcop, a fost sa zideasca biserici prin sate si sa numeasca preoti luminati si cu frica de Dumnezeu in toate parohiile din eparhie. Episcopul Melchisedec facea regulat vizite canonice pe la sate si orase, sfintea noi lacasuri, invata pe credinciosi sa pastreze cu sfintenie dreapta credinta si sa duca o viata crestineasca, plina de dragoste si de fapte bune. O deosebita grija purta noul episcop pentru vaduve, pentru orfani si pentru taranii saraci, pe care ii miluia dupa putere si ii mangaia cu cuvinte parintesti. Fiind profund cunoscator al Sfintei Scripturi si al invataturii Sfintilor Parinti si fiind inzestrat de Dumnezeu cu darul frumoasei vorbiri, episcopul Melchisedec s-a dovedit in eparhia sa un neobosit predicator si apostol al lui Hristos. Acelasi lucru il cerea si de la preoti: viata morala exemplara, slujba religioasa dupa randuiala si predicarea neobosita a cuvantului lui Dumnezeu.

In primavara anului 1879, episcopul Melchisedec este chemat sa pastoreasca Eparhia Romanului, pe care o conduce cu aceeasi demnitate si intelepciune duhovniceasca timp de peste treisprezece ani. Ca mare organizator al treburilor bisericesti si luminat pedagog, episcopul Melchisedec da o mare amploare Seminarului de la Roman. El voia ca preotii sa fie cat mai luminati la minte si cu viata aleasa, pentru a fi credinciosilor, atat apostoli si parinti duhovnicesti, cat si invatatori de carte. Pe elevii saraci si silitori la carte, episcopul ii intretinea personal la seminar, iar pe altii ii primea ca bursieri. Multi din ucenicii sai care au facut seminarul la Roman au ajuns renumiti preoti, misionari, profesori si episcopi. De asemenea, cu binecuvantarea sa, se construiesc numeroase biserici noi prin sate, pe care le sfinteste personal, se innoiesc unele manastiri si schituri ca: Bogdana, Sihastru si Magura din judetul Bacau; sau Buluc, Tarnita, Lepsa si altele din judetul Vrancea. Ajuta personal la ridicarea unor scoli pentru luminarea poporului, iar la Spitalul din Roman, pe langa obisnuitele vizite duhovnicesti, acorda subventii pentru ajutorarea bolnavilor saraci.

Fiind unul din cei mai invatati ierarhi ai timpului sau si un profund teolog, episcopul Melchisedec a avut un rol duhovnicesc important in viata Bisericii romanesti. Astfel, el a contribuit mult la unirea celor doua biserici locale din Moldova si Tara Romaneasca, ajungand ca in anul 1865 sa se intruneasca la Bucuresti, pentru prima data, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Romane. De asemenea, a contribuit personal la intocmirea unor regulamente pentru disciplina monahala si bisericeasca, pentru invatamantul teologic, pentru alegerea arhiereilor, pentru revizuirea si editarea cartilor bisericesti, ca si pentru apararea credintei ortodoxe pe pamantul tarii noastre, singura si adevarata credinta apostolica.

O contributie importanta a avut episcopul Melchisedec si la intocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Tot la staruinta sa si in urma memoriului compus de el catre Patriarhia Ecumenica din Constantinopol, s-a sfintit pentru prima data in tara noastra Sfantul si Marele Mir, in anul 1882. Aceeasi deosebita contributie a avut marele ierarh si la dobandirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane. Ca urmare a Actului Sinodal intocmit de el cu multa intelepciune, in primavara anului 1885 se recunoaste autocefalia Bisericii noastre. Episcopul Melchisedec a scris, de asemenea, numeroase carti cu continut teologic, pastoral, apologetic si istoric. Dintre acestea amintim: Liturgica, Tipicul, Dogmatica, Introducerea in stiintele teologice, Introducerea in sfintele carti ale Vechiului si Noului Asezamant (2 tomuri) (1860); Teologia pastorala, Cronica Husilor si a Episcopiei (1869); Cronica Romanului si a Episcopiei, 2 vol. (1874-1875); Papismul si starea actuala a Bisericii Ortodoxe din Romania (1883); Biserica Ortodoxa in lupta cu protestantismul (1890); Despre icoanele miraculoase de la Athos de provenienta romaneasca (1883); Notite istorice si arheologice de pe la 48 de manastiri si biserici antice din Moldova (1885); Viata si scrierile lui Grigore Tamblac (1883); Viata mitropolitului Antim Ivireanul (1886) si altele.

Dupa o viata plina de osteneli si ispite, de bucurii duhovnicesti si nu putine incercari pentru cinstea Bisericii Ortodoxe si folosul credinciosilor, la 16 mai, 1892, episcopul Melchisedec si-a dat duhul in mainile marelui Arhiereu Iisus Hristos. Din donatia lasata de el, s-au construit in anii urmatori, dupa dorinta sa, o gradinita de copii si o scoala de cantareti bisericesti, alaturi de Episcopie, in care se primeau numai copii orfani, cu intretinere gratuita.