EPISCOPUL PAHOMIE AL ROMANULUI

EPISCOPUL PAHOMIE AL ROMANULUI :: Pateric romanesc

EPISCOPUL PAHOMIE AL ROMANULUI

(1671-1724)

Viata

Episcopul Pahomie (Penciu) era fiul preotului Eftimie si al prezbiterei Ana din satul Gledin, judetul Bistrita-Nasaud. Din botez se chema Petru. in anul 1697 a primit tunderea monahala in obstea Manastirii Neamt, iar intre anii 1702-1704 a fost staret al marii lavre.

Dupa ce viziteaza Manastirea Pecersca si pe Sfantul Dimitrie al Rosto- vului, se intoarce la metanie si se face sihastru in Muntele Chiriacu. La 15 ianuarie, 1707, este ales episcop de Roman, iar dupa sapte ani se retrage din nou in pustie si intemeiaza Schitul Pocrov, cu hramul “Acoperamanul Maicii Domnului”.

Din cauza vitregiei vremurilor, in anul 1717 pribegeste in Transilvania, apoi se stabileste la Manastirea Pecersca. Moare in anul 1724 si este inmormantat in paraclisul Sfantul Stefan din aceasta lavra.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Marele episcop Pahomie a fost crescut din copilarie in frica de Dumnezeu si in dragoste pentru Sfanta Biserica, fiind hranit permanent din Sfintele Scripturi si din invataturile Sfintilor Parinti. Pentru aceasta, din tinerete si-a ales nevointa vietii calugaresti.

2. Luand jugul lui Hristos, monahul Pahomie s-a silit intru toate sa urmeze sfatul marilor duhovnici din Manastirea Neamt, incat in putini ani a ajuns la masura dascalilor sai. Apoi, invrednicindu-se de darul preotiei si ajungand duhovnic vestit, a fost ales staret al marii lavre.

3. Ca staret, arhimandritul Pahomie a creat un curent de reinnoire duhovniceasca in obstea Manastirii Neamt. Astfel, a adunat pe toti calugarii risipiti pe la metoace si prin paduri din cauza deselor razboaie si a pustiirii manastirilor, formand o obste de peste 300 de calugari. Apoi a randuit duhovnici buni, spovedania saptamanala si slujbele dupa randuiala. A randuit calugari luminati sa traduca din operele Sfintilor Parinti pentru hrana duhovniceasca a soborului si a incurajat foarte mult viata isihasta in jurul Manastirii Neamt, ca in acele timpuri de neliniste se nevoiau mai multi calugari in sihastrii si prin paduri decat prin manastiri.

4. Vazand cuviosul desertaciunea acestei vieti si iubind mult viata pustniceasca, s-a retras la liniste in padurile seculare din jurul Muntelui Chiriacu, unde a sihastrit doi ani in post si rugaciune. Si atat de mult a sporit cu darul lui Hristos, ca stia cele viitoare si intelegea adancul Sfintei Scripturi. Era inca mare lucrator al rugaciunii lui Iisus si ales povatuitor de suflete.

5. In toamna anului 1706, au poposit la Manastirea Neamt cativa boieri din sfatul tarii, rude ale domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir. A doua zi, umbland prin paduri dupa vanat, au ratacit si au dat de chilia Cuviosului Pahomie. Deci, ramanand peste noapte la chilia lui, s-au rugat impreuna si au vorbit multe cuvinte despre credinta din Sfintele Scripturi, incat s-au uimit boierii de intelepciunea si sfintenia vietii lui. Apoi i-au adaugat:

- Se cuvenea, parinte, sa fii episcop si pastor de suflete, iar nu sa stai ca o faclie ascunsa in pustia aceasta!

- Ei, fratilor, eu sunt om pacatos si nu sunt vrednic de asemenea cinste, a raspuns sihastrul.

A doua zi, petrecandu-i, cuviosul i-a binecuvantat si le-a zis:

- Mergeti inainte cu Hristos si numaidecat in poiana veti afla destul vanat! Si cu adevarat, au aflat vanat din belsug.

6. Ramanand vacant scaunul Episcopiei de Roman, se sfatuia mitropolitul cu domnul Moldovei pe cine anume sa puna episcop, ca nu gaseau un parinte vrednic de o cinste ca aceasta. Atunci, boierii care fusesera la Manastirea Neamt au spus:

- Noi stim un sihastru sfant ce se nevoieste in Muntii Neamt, vrednic de a fi episcop, dar cum sa-l aducem aici, ca fuge de orice dregatorie?

- Mergeti, a zis mitropolitul, si-l indemnati sa vina la Iasi, spunand ca pentru oarecare intrebari de dogme este chemat si credem in Dumnezeu ca va veni.

Aducandu-l boierii la mitropolie pe Cuviosul Pahomie, la inceputul anului 1707, dupa Boboteaza, indata mitropolitul, adunand pe sfetnicii sai, 1-a chemat la sine pe sihastru si i-a zis:

- Te-am chemat, parinte, sa ne ajuti la apararea dreptei credinte, ca avem pe oarecare ce invata gresit dogmele Bisericii Ortodoxe. Spune-ne, asadar, cum trebuie inteleasa dogma Sfintei Treimi? Dar dogma intruparii Domnului din Sfanta Fecioara? Si prin ce mijloace lucreaza harul la mantuirea omului?

Deci, punandu-i mitropolitul si alte multe intrebari din Sfintele Scripturi si uimind pe toti cu raspunsurile lui, indata au iesit de sub perdea sfetnicii domnului care erau tainuiti si au strigat:

- Cuviosul Pahomie sa fie episcop la Roman!

Si intr-un glas toti au raspuns: “Amin!”

Atunci, arhimandritul Pahomie, nemaiputand scapa, indata a fost hirotonit episcop si asezat in scaunul vacant de la Roman.

7. Timp de 7 ani, cat a pastorit turma lui Hristos, episcopul Pahomie s-a dovedit un mare pastor de suflete. Caci hirotonea numai preoti cu viata aleasa, cunoscatori ai Sfintei Scripturi, iar prin manastiri si schituri randuia egumeni si duhovnici iscusiti, spre lauda lui Dumnezeu si mangaierea credinciosilor. Apoi scria si carti de invatatura, cerceta pe toti, facea milostenii la saraci si se nevoia mult cu cele duhovnicesti.

8. In anul 1714, episcopul Pahomie, simtindu-se bolnav si ravnind viata duhovniceasca de altadata, s-a retras din scaun la iubita liniste, in Muntele Chiriacu, unde se nevoiau multi sihastri alesi. Acolo, rugandu-se Mantuitorului Hristos si facand priveghere de toata noaptea, a inaltat in poiana o biserica de lemn cu hramul “Acoperamantul Maicii Domnului”, a facut chilii si a adunat in jurul sau peste 30 de sihastri. Apoi a randuit asezamant de viata pustniceasca, mai aspra ca in toate celelalte manastiri si schituri din Moldova, lasand cu legamant arhieresc ca Manastirea Neamt sa nu se amestece cu nimic in treburile Schitului Pocrov.

9. Asezamantul episcopului Pahomie de la Schitul Pocrov cerea nevointa sihastreasca cu desavarsire, in permanenta tacere, in post si neincetata rugaciune. Cinci zile pe saptamana se manca o data pe zi, fara vin si ulei, iar sambata si Duminica se dezlega la vin, ulei, branza, oua si lapte. In timpul Postului Mare si peste saptamana, calugarii, indeosebi schimonahii, aveau voie sa se retraga in padure, la colibele lor, pentru a se ruga lui Dumnezeu in singuratate. In fiecare miez de noapte, calugarii se adunau in biserica la sunetul clopotului, iar in Duminici se impartaseau toti si luau masa in trapeza. Cei batrani si iscusiti in lupta duhovniceasca coborau in schit numai o data pe saptamana, iar noii incepatori se nevoiau un timp in obste, apoi se retrageau in padure. Pentru desteptarea sihastrilor la Utrenie, se afla un clopot pe Muntele Chiriacu, pe care il suna la vreme un calugar. Aceasta randuiala s-a pazit cu sfintenie aproape un secol, neincercand nici Cuviosul Paisie sa o schimbe, caci nu era alta mai pustniceasca in toata Moldova. Apoi, ajungand Schitul Pocrov sub conducerea Manastirii Neamt, s-a pus aceeasi randuiala ca in lavra.

10. Sihastria fericitului episcop Pahomie devenise in putina vreme cea mai vestita din Moldova. In schit, ca si in Muntele Chiriacu, se nevoiau multi cuviosi sihastri, dintre care unii erau renumiti postitori, exorcisti si taumaturgi; altii erau duhovnici buni, lucratori ai rugaciunii lui Iisus si dascali invatati; iar altii aveau darul lacrimilor si petreceau toata viata in tacere si smerenie, necoborand niciodata din schit, pana la obstescul sfarsit. La acesti cuviosi alergau numerosi bolnavi de prin sate si, cu darul lui Hristos, se faceau sanatosi.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: