Epistola catre Evrei a Sfantului Apostol Pavel

EPISTOLA CATRE EVREI A SFANTULUI APOSTOL PAVEL

CAPITOLUL 1
Dumnezeu a trimis oamenilor pe Fiul Sau, Care este peste toate, mai presus decat ingerii si decat toata faptura.

1. Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci,
2. In zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile;
3. Care, fiind stralucirea slavei si chipul fiintei Lui si Care tine toate cu cuvantul puterii Sale, dupa ce a savarsit, prin El insusi, curatirea pacatelor noastre, a sezut de-a dreapta slavei, intru cele prea inalte,
4. Facandu-Se cu atat mai presus de ingeri, cu cat a mostenit un nume mai deosebit decat ei.
5. Caci caruia dintre ingeri i-a zis Dumnezeu vreodata: “Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut”; si iarasi: “Eu Ii voi fi Lui Tata si El Imi va fi Mie Fiu”?
6. Si iarasi, cand aduce in lume pe Cel intai nascut, El zice: “Si sa se inchine Lui toti ingerii lui Dumnezeu”.
7. Si de ingeri zice: “Cel ce face pe ingerii Sai duhuri si pe slujitorii Sai para de foc”;
8. Iar catre Fiul: “Tronul Tau, Dumnezeule, in veacul veacului; si toiagul dreptatii este toiagul imparatiei Tale.
9. Iubit-ai dreptatea si ai urat faradelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tau cu untdelemnul bucuriei, mai mult decat pe partasii Tai”.
10. Si: “Intru inceput Tu, Doamne, pamantul l-ai intemeiat si cerurile sunt lucrul mainilor Tale;
11. Ele vor pieri, dar Tu ramai, si toate ca o haina se vor invechi;
12. Si ca un pe un vesmant le vei strange si ca o haina vor fi schimbate. Dar Tu acelasi esti si anii Tai nu se vor sfarsi”.
13. Si caruia dintre ingeri a zis Dumnezeu vreodata: “Sezi de-a dreapta Mea pana cand voi pune pe vrajmasii tai asternut picioarelor Tale”?
14. Ingerii oare nu sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii?

CAPITOLUL 2
Precum s-au pedepsit ingerii pentru neascultare, asa se vor pedepsi si cei ce calca poruncile lui Hristos, Care este incepatorul mantuirii noastre!

1. Pentru aceea se cuvine ca noi sa luam aminte cu atat mai mult la cele auzite, ca nu cumva sa ne pierdem.
2. Caci, daca s-a adeverit cuvantul grait prin ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire,
3. Cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire care, luand obarsie din propovaduirea Domnului, ne-a fost adeverita de cei ce au ascultat-o,
4. Impreuna marturisind si Dumnezeu cu semne si cu minuni si cu multe feluri de puteri si cu darurile Duhului Sfant, impartite dupa a Sa vointa?
5. Pentru ca nu ingerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim.
6. Iar cineva a marturisit undeva, zicand: “Ce este omul, ca-l pomenesti pe el, sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el?
7. L-ai micsorat pe el cu putin fata de ingeri; si cu marire si cu cinste l-ai incununat si l-ai pus peste lucrurile mainilor Tale.
8. Toate le-ai supus sub picioarele lui”. Dar prin faptul ca a supus lui toate (intelegem) ca nimic nu i-a lasat nesupus. Acum insa, inca nu vedem cum toate i-au fost supuse.
9. Ci pe Cel micsorat cu putin fata de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o, astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.
10. Caci ducand pe multi fii la marire, I se cadea Aceluia, pentru Care sunt toate si prin Care sunt toate, ca sa desavarseasca prin patimire pe Incepatorul mantuirii lor.
11. Pentru ca si Cel ce sfinteste si cei ce se sfintesc, dintr-Unul sunt toti; de aceea nu se rusineaza sa-i numeasca pe ei frati,
12. Zicand: “Spune-voi fratilor mei numele Tau. In mijlocul Bisericii Te voi lauda”.
13. Si iarasi: “Eu voi fi increzator in El”; si iarasi: “Iata Eu si pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu”.
14. Deci, de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si El S-a impartasit de acestea, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul,
15. Si sa izbaveasca pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata.
16. Caci, intr-adevar, nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat.
17. Pentru aceea, dator era intru toate sa Se asemene fratilor, ca sa fie milostiv si credincios arhiereu in cele catre Dumnezeu, pentru curatirea pacatelor poporului.
18. Caci prin ceea ce a patimit, fiind El insusi ispitit, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute.

CAPITOLUL 3
Hristos este mai presus decat Moise. Daca neascultarea de Moise aduce pedeapsa, cu atat mai mult neascultarea de Hristos.

1. Pentru aceea, frati sfinti, partasi chemarii ceresti, luati aminte la Apostolul si Arhiereul marturisirii noastre, la Iisus Hristos,
2. Care credincios a fost Celui ce L-a randuit, precum si Moise in toata casa Lui.
3. Pentru ca Acesta (Iisus) S-a invrednicit de mai multa slava decat Moise, dupa cum are mai multa cinste decat casa cel ce a zidit-o.
4. Caci orice casa e zidita de catre cineva, iar Ziditorul a toate este Dumnezeu.
5. Moise a fost credincios in toata casa Domnului, ca o sluga, spre marturia celor ce erau sa fie descoperite in viitor,
6. Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Si casa Lui suntem noi, numai daca tinem pana la sfarsit cu neclintire, indrazneala marturisirii si lauda nadejdii noastre.
7. De aceea, precum zice Duhul Sfant: “Daca veti auzi astazi glasul Lui,
8. Nu va invartosati inimile voastre, ca la razvratire in ziua ispitirii din pustie,
9. Unde M-au ispitit parintii vostri, M-au incercat, si au vazut faptele Mele, timp de patruzeci de ani.
10. De aceea M-am maniat pe neamul acesta si am zis: Pururea ei ratacesc cu inima si caile Mele nu le-au cunoscut,
11. Ca M-am jurat in mania Mea: “Nu vor intra intru odihna Mea!”.
12. Luati seama, fratilor, sa nu fie cumva, in vreunul din voi, o inima vicleana a necredintei, ca sa va departeze de la Dumnezeul cel viu.
13. Ci indemnati-va unii pe altii, in fiecare zi, pana ce putem sa zicem: astazi! ca nimeni dintre voi sa nu se invartoseze cu inselaciunea pacatului;
14. Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, numai daca vom pastra temeinic, pana la urma, inceputul starii noastre intru El,
15. De vreme ce se zice: Daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre, ca la razvratire.
16. Cine sunt cei care, auzind, s-au razvratit? Oare nu toti care au iesit din Egipt, prin Moise?
17. Si impotriva cui a tinut maine timp de patruzeci de ani? Au nu impotriva celor ce au pacatuit, ale caror oase au cazut in pustie?
18. Si cui S-a jurat ca nu vor intra intru odihna Sa, decat numai celor ce au fost neascultatori?
19. Vedem dar ca n-au putut sa intre, din pricina necredintei lor.

CAPITOLUL 4
Odihna este data celor ce cred in Hristos. Puterea cuvantului lui Dumnezeu. Hristos Arhiereu.

1. Sa ne temem, deci, ca nu cumva, cata vreme ni se lasa fagaduinta sa intram in odihna Lui, sa para ca a ramas pe urma cineva dintre voi.
2. Pentru ca si noua ni s-a binevestit ca si acelora, dar cuvantul propovaduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinta la cei care l-au auzit.
3. Pe cand noi, fiindca am crezut, intram in odihna, precum s-a zis: “M-am jurat intru mania Mea: nu vor intra intru odihna Mea”, macar ca lucrurile erau savarsite de la intemeierea lumii.
4. Caci undeva, despre ziua a saptea, a zis astfel: “Si S-a odihnit Dumnezeu in ziua a saptea de toate lucrurile Sale”.
5. Si in acelasi loc, zice iarasi: “Nu vor intra intru odihna Mea!”.
6. Deci, de vreme ce ramane ca unii sa intre in odihna, iar aceia carora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat,
7. Dumnezeu hotaraste din nou o zi, astazi rostind prin gura lui David, dupa atata vreme, precum s-a zis mai sus: “Daca veti auzi astazi glasul Lui, nu invartosati inimile voastre”.
8. Caci daca Iosua le-ar fi adus odihna, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, dupa acestea, de o alta zi de odihna.
9. Drept aceea, s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu.
10. Pentru ca cine a intrat in odihna lui Dumnezeu s-a odihnit si el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.
11. Sa ne silim, deci, ca sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii,
12. Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii,
13. Si nu este nici o faptura ascunsa inaintea Lui, ci toate sunt goale si descoperite, pentru ochii Celui in fata Caruia noi vom da socoteala.
14. Drept aceea, avand Arhiereu mare, Care a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sa tinem cu tarie marturisirea.
15. Ca nu avem Arhiereu care sa nu poata suferi cu noi in slabiciunile noastre, ci ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat.
16. Sa ne apropiem, deci, cu incredere de tronul harului, ca sa luam mila si sa aflam har, spre ajutor, la timp potrivit.

CAPITOLUL 5
Hristos este Arhiereu in veci, Preot dupa Randuiala lui Melchisedec. Pentru cei tari trebuie hrana tare, pentru cei mici, lapte.

1. Caci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele catre Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate;
2. El poate sa fie ingaduitor cu cei nestiutori si rataciti, de vreme ce si el este cuprins de slabiciune.
3. Din aceasta pricina dator este, precum pentru popor, asa si pentru sine sa jertfeasca pentru pacate.
4. Si nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu dupa cum si Aaron.
5. Asa si Hristos nu S-a preaslavit pe Sine insusi, ca sa Se faca arhiereu, ci Cel ce a grait catre El: “Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut”.
6. In alt loc se zice: “Tu esti Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec”.
7. El, in zilele trupului Sau, a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mantuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa,
8. Si desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a patimit,
9. Si desavarsindu-Se, S-a facut tuturor celor ce-L asculta pricina de mantuire vesnica.
10. Iar de Dumnezeu a fost numit: Arhiereu dupa randuiala lui Melchisedec.
11. In privinta aceasta avem mult de vorbit si lucruri grele de talcuit, de vreme ce v-ati facut greoi la auzit.
12. Caci voi, care de multa vreme s-ar fi cuvenit sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta ca cineva sa va invete cele dintai inceputuri ale cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare.
13. Pentru ca oricine se hraneste cu lapte este nepriceput in cuvantul dreptatii, de vreme ce este prunc.
14. Iar hrana tare este pentru cei desavarsiti, care au prin obisnuinta simturile invatate sa deosebeasca binele si raul.

CAPITOLUL 6
Trebuie sa tindem catre desavarsire. Credinta lui Avraam si juramantul lui Dumnezeu.

1. De aceea, lasand cuvantul de inceput despre Hristos, sa ne ridicam spre ceea ce este desavarsit, fara sa mai punem din nou temelia invataturii despre pocainta de faptele moarte si despre credinta in Dumnezeu,
2. A invataturii despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica.
3. Si aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu.
4. Caci este cu neputinta pentru cei ce s-au luminat odata si au gustat darul cel ceresc si partasi s-au facut Duhului Sfant,
5. Si au gustat cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor,
6. Cu neputinta este pentru ei, daca au cazut, sa se innoiasca iarasi spre pocainta, fiindca ei rastignesc lorusi, a doua oara, pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocura.
7. Tarina, cand absoarbe ploaia ce se coboara adeseori asupra ei si rodeste iarba folositoare celor pentru care a fost muncita, primeste binecuvantarea de la Dumnezeu;
8. Dar daca aduce spini si ciulini, se face netrebnica si blestemul ii sta aproape iar la urma focul o asteapta.
9. Despre voi, iubitilor, desi vorbim astfel, suntem incredintati de lucruri mai bune si aducatoare de mantuire.
10. Caci Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrul vostru si dragostea pe care ati aratat-o pentru numele Lui, voi, care ati slujit si slujiti sfintilor.
11. Dorind dar, ca fiecare dintre voi sa arate aceeasi ravna spre adeverirea nadejdii, pana la sfarsit,
12. Ca sa nu fiti greoi, ci urmatori ai celor ce, prin credinta si indelunga-rabdare, mostenesc fagaduintele.
13. Caci Dumnezeu, cand a dat fagaduinta lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care sa Se jure, S-a jurat pe Sine insusi,
14. Zicand: “Cu adevarat, binecuvantand te voi binecuvanta, si inmultind te voi inmulti”.
15. Si asa, avand Avraam indelunga-rabdare, a dobandit fagaduinta.
16. Pentru ca oamenii se jura pe cel ce e mai mare si juramantul e la ei o chezasie si sfarsitul oricarei neintelegeri.
17. In aceasta, Dumnezeu voind sa arate si mai mult, mostenitorilor fagaduintei, nestramutarea hotararii Sale, a pus la mijloc juramantul:
18. Ca prin doua fapte nestramutate - fagaduinta si juramantul - in care e cu neputinta ca Dumnezeu sa fi mintit, noi, cei ce cautam scapare, sa avem indemn puternic ca sa tinem nadejdea pusa inainte,
19. Pe care o avem ca o ancora a sufletului, neclintita si tare, intrand dincolo de catapeteasma,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec.

CAPITOLUL 7
Melchisedec este mai mare decat Avraam si decat Levitii. Hristos este, in veac, Arhiereul nostru desavarsit.

1. Caci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preainalt, care a intampinat pe Avraam, pe cand se intorcea de la nimicirea regilor si l-a binecuvantat,
2. Caruia Avraam i-a dat si zeciuiala din toate, se talcuieste mai intai: rege al dreptatii, apoi si rege al Salemului, adica rege al pacii,
3. Fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, ci, asemanat fiind Fiului lui Dumnezeu, el ramane preot pururea.
4. Vedeti, dar, cat de mare e acesta, caruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuiala din prada de razboi.
5. Si cei dintre fiii lui Levi, care primesc preotia, au porunca dupa lege, ca sa ia zeciuiala de la popor, adica de la fratii lor, macar ca si acestia au iesit din coapsele lui Avraam;
6. Iar Melchisedec, care nu-si trage neamul din ei, a primit zeciuiala de la Avraam si pe Avraam, care avea fagaduintele, l-a binecuvantat.
7. Fara de nici o indoiala, cel mai mic ia binecuvantare de la cel mai mare.
8. Si aici iau zeciuiala niste oameni muritori, pe cand dincolo, unul care e dovedit ca este viu.
9. Si ca sa spun asa, prin Avraam, a dat zeciuiala si Levi, cel ce lua zeciuiala,
10. Fiindca el era inca in coapsele lui Avraam, cand l-a intampinat Melchisedec.
11. Daca deci desavarsirea ar fi fost prin preotia Levitilor (caci legea s-a dat poporului pe temeiul preotiei lor), ce nevoie mai era sa se ridice un alt preot dupa randuiala lui Melchisedec, si sa nu se zica dupa randuiala lui Aaron?
12. Iar daca preotia s-a schimbat urmeaza numaidecat si schimbarea Legii.
13. Caci Acela, despre Care se spun acestea, isi ia obarsia dintr-o alta semintie, de unde nimeni n-a slujit altarului,
14. Stiut fiind ca Domnul nostru a rasarit din Iuda, iar despre semintia acestora, cu privire la preoti, Moise n-a vorbit nimic.
15. Apoi este lucru si mai lamurit ca, daca se ridica un alt preot dupa asemanarea lui Melchisedec,
16. El s-a facut nu dupa legea unei porunci trupesti, ci cu puterea unei vieti nepieritoare,
17. Caci se marturiseste: “Tu esti Preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec”.
18. Astfel, porunca data intai se desfiinteaza, pentru neputinta si nefolosul ei;
19. Caci Legea n-a desavarsit nimic, iar in locul ei isi face cale o nadejde mai buna, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20. Ci inca a fost la mijloc si un juramant, caci pe cand aceia s-au facut preoti fara de juramant,
21. El S-a facut cu juramantul Celui ce I-a grait: “Juratu-S-a Domnul si nu Se va cai: Tu esti Preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec”.
22. Cu aceasta, Iisus S-a facut chezasul unui mai bun testament.
23. Apoi acolo s-a ridicat un sir de preoti, fiindca moartea ii impiedica sa dainuiasca.
24. Aici insa, Iisus, prin aceea ca ramane in veac, are o preotie netrecatoare (vesnica).
25. Pentru aceasta, si poate sa mantuiasca desavarsit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, caci pururea e viu ca sa mijloceasca pentru ei.
26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea sa avem: sfant, fara de rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi, si fiind mai presus decat cerurile.
27. El nu are nevoie sa aduca zilnic jertfe, ca arhiereii: intai pentru pacatele lor, apoi pentru ale poporului, caci El a facut aceasta o data pentru totdeauna, aducandu-Se jertfa pe Sine insusi.
28. Caci Legea pune ca arhierei oameni care au slabiciune, pe cand cuvantul juramantului, venit in urma Legii, pune pe Fiul, desavarsit in veacul veacului.

CAPITOLUL 8
Arhiereul nostru cel ceresc este Mijlocitorul unui nou asezamant, mult mai bun decat cel vechi.

1. Lucru de capetenie din cele spuse este ca avem astfel de Arhiereu care a sezut de-a dreapta tronului slavei in ceruri,
2. Slujitor Altarului si Cortului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul.
3. Apoi, orice arhiereu este pus ca sa aduca daruri si jertfe; de aceea trebuincios era ca si acest Arhiereu sa fi avut ceva ce sa aduca.
4. Daca ar fi pe pamant, nici n-ar fi preot, fiindca aici sunt aceia care aduc darurile potrivit Legii,
5. Care slujesc inchipuirii si umbrei celor ceresti, precum a primit porunca Moise, cand era sa faca cortul: “Ia seama, zice Domnul, sa faci toate dupa chipul ce ti-a fost aratat in munte”.
6. Acum insa, Arhiereul nostru a dobandit o slujire cu atat mai osebita, cu cat este si Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este intemeiat pe mai bune fagaduinte.
7. Caci daca (testamentul) cel dintai ar fi fost fara de prihana, nu s-ar mai fi cautat loc pentru al doilea;
8. Ci Dumnezeu ii mustra si le zice: “Iata vin zile, zice Domnul, cand voi face, cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda, testament nou,
9. Nu ca testamentul pe care l-am facut cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca sa-i scot din pamantul Egiptului; caci ei n-au ramas in testamentul Meu, de aceea si Eu i-am parasit - zice Domnul.
10. Ca acesta e testamentul pe care il voi face cu casa lui Israel, dupa acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele in cugetul lor si in inima lor le voi scrie, si voi fi lor Dumnezeu si ei vor fi poporul Meu.
11. Si nu va mai invata fiecare pe vecinul sau si fiecare pe fratele sau zicand: Cunoaste pe Domnul! - caci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare al lor;
12. Caci voi fi milostiv cu nedreptatile lor si de pacatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte”.
13. Si zicand: “Nou”, Domnul a invechit pe cel dintai. Iar ce se invecheste si imbatraneste, aproape este de pieire.

CAPITOLUL 9
Cortul Marturiei si jertfele Legii vechi. Ispasirea dupa Legea veche nu este indestulatoare. Ispasirea facuta de Hristos este desavarsita.

1. Deci si cei dintai (Asezamant) avea oranduieli pentru slujba dumnezeiasca si un altar pamantesc,
2. Caci s-a pregatit cortul marturiei. In el se aflau, mai intai, sfesnicul si masa si painile punerii inainte; partea aceasta se numeste Sfanta.
3. Apoi, dupa catapeteasma a doua, era cortul numit Sfanta Sfintelor,
4. Avand altarul tamaierii de aur si chivotul Asezamantului ferecat peste tot cu aur, in care era nastrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odraslise si tablele Legii.
5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul impacarii; despre acestea nu putem acum sa vorbim cu de-amanuntul.
6. Astfel fiind intocmite aceste incaperi, preotii intrau totdeauna in cortul cel dintai, savarsind slujbele dumnezeiesti;
7. In cel de-al doilea insa numai arhiereul, o data pe an, si nu fara de sange, pe care il aducea pentru sine insusi si pentru gresealele poporului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfant ne lamureste ca drumul catre Sfanta Sfintelor nu era sa fie aratat, cata vreme cortul intai mai sta in picioare,
9. Care era o pilda pentru timpul de fata si insemna ca darurile si jertfele ce se aduceau n-aveau putere sa desavarseasca cugetul inchinatorului.
10. Acestea erau numai legiuiri pamantesti - despre mancaruri, despre bauturi, despre felurite spalari - si erau porunci pana la vremea indreptarii.
11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunatatilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare si mai desavarsit, nu facut de mana, adica nu din zidirea aceasta;
12. El a intrat o data pentru totdeauna in Sfanta Sfintelor, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, si a dobandit o vesnica rascumparare.
13. Caci daca sangele tapilor si al taurilor si cenusa junincii, stropind pe cei spurcati, ii sfinteste spre curatirea trupului,
14. Cu cat mai mult sangele lui Hristos, Care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfa fara de prihana, va curati cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu?
15. Si pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferita spre rascumpararea gresealelor de sub intaiul testament, cei chemati sa ia fagaduinta mostenirii vesnice.
16. Caci unde este testament, trebuie neaparat sa fie vorba despre moartea celui ce a facut testamentul.
17. Un testament ajunge temeinic dupa moarte, fiindca nu are nici o putere, cata vreme traieste cel ce l-a facut.
18. De aceea, nici cel dintai n-a fost sfintit fara sange.
19. Intr-adevar Moise, dupa ce a rostit fata cu tot poporul toate poruncile din Lege, luand sangele cel de vitei si de tapi, cu apa si cu lana rosie si cu isop, a stropit si cartea si pe tot poporul,
20. Si a zis: “Acesta este sangele testamentului pe care l-a poruncit voua Dumnezeu”.
21. Si a stropit, de asemenea, cu sange, cortul si toate vasele pentru slujba.
22. Dupa Lege, aproape toate se curatesc cu sange, si fara varsare de sange nu se da iertare.
23. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri sa fie curatite prin acestea, iar cele ceresti insesi cu jertfe mai bune decat acestea.
24. Caci Hristos n-a intrat intr-o Sfanta a Sfintelor facuta de maini - inchipuirea celei adevarate - ci chiar in cer, ca sa Se infatiseze pentru noi inaintea lui Dumnezeu;
25. Iar nu ca sa Se aduca pe Sine insusi jertfa de mai multe ori - ca arhiereul care intra in Sfanta Sfintelor cu sange strain, in fiecare an.
26. Altfel, ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori, de la intemeierea lumii; ci acum, la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o data, spre stergerea pacatului, prin jertfa Sa.
27. Si precum este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata,
28. Tot asa si Hristos, dupa ce a fost adus o data jertfa, ca sa ridice pacatele multora, a doua oara fara de pacat Se va arata celor ce cu staruinta Il asteapta spre mantuire.

CAPITOLUL 10
Legea este umbra Noului Testament. Lauda credintei statornice.

1. In adevar, Legea avand umbra bunurilor viitoare, iar nu insusi chipul lucrurilor, nu poate niciodata - cu aceleasi jertfe, aduse neincetat in fiecare an - sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie.
2. Altfel, n-ar fi incetat oare jertfele aduse, daca cei ce savarsesc slujba dumnezeiasca, fiind o data curatiti, n-ar mai avea nici o constiinta a pacatelor?
3. Ci prin ele, an de an, se face amintirea pacatelor.
4. Pentru ca este cu neputinta ca sangele de tauri si de tapi sa inlature pacatele.
5. Drept aceea, intrand in lume, zice: “Jertfa si prinos n-ai voit, dar mi-ai intocmit trup.
6. Arderi de tot si jertfe pentru pacat nu ti-au placut;
7. Atunci am zis: Iata vin, in sulul cartii este scris despre mine, sa fac voia Ta, Dumnezeule”.
8. Zicand mai sus ca: “Jertfa si prinoase si arderile de tot si jertfele pentru pacat n-ai voit, nici nu Ti-au placut”, care se aduc dupa Lege,
9. Atunci a zis: “Iata vin ca sa fac voia Ta, Dumnezeule”. El desfiinteaza deci pe cei dintai ca sa statorniceasca pe al doilea.
10. Intru aceasta vointa suntem sfintiti, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o data pentru totdeauna.
11. Si orice preot sta si slujeste in fiecare zi si aceleasi jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodata nu pot sa inlature pacatele.
12. Acesta dimpotriva, aducand o singura jertfa pentru pacate, a sezut in vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu,
13. Si asteapta pana ce vrajmasii Lui vor fi pusi asternut picioarelor Lui.
14. Caci printr-o singura jertfa adusa, a adus la vesnica desavarsire pe cei ce se sfintesc;
15. Dar si Duhul cel Sfant ne marturiseste aceasta, fiindca dupa ce a zis:
16. “Acesta este asezamantul pe care il voi intocmi cu ei, dupa acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele in inimile lor si le voi scrie in cugetele lor”.
17. Si adauga: “Iar de pacatele lor si de faradelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte”.
18. Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfa pentru pacate.
19. Drept aceea, fratilor, avand indrazneala, sa intram in Sfanta Sfintelor, prin sangele lui Iisus,
20. Pe calea cea noua si vie pe care pentru noi a innoit-o, prin catapeteasma, adica prin trupul Sau,
21. Si avand mare preot peste casa lui Dumnezeu,
22. Sa ne apropiem cu inima curata, intru plinatatea credintei, curatindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rau, si spalandu-ne trupul in apa curata,
23. Sa tinem marturisirea nadejdii cu neclintire, pentru ca credincios este Cel ce a fagaduit,
24. Si sa luam seama unul altuia, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune,
25. Fara sa parasim Biserica noastra, precum le este obiceiul unora, ci indemnatori facandu-ne, cu atat mai mult, cu cat vedeti ca se apropie ziua aceea.
26. Caci daca pacatuim de voia noastra, dupa ce am luat cunostiinta despre adevar, nu ne mai ramane, pentru pacate, nici o jertfa,
27. Ci o infricosata asteptare a judecatii si iutimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
28. Calcand cineva Legea lui Moise, e ucis fara de mila, pe cuvantul a doi sau trei martori;
29. Ganditi-va: cu cat mai aspra fi-va pedeapsa cuvenita celui ce a calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, si a nesocotit sangele testamentului cu care s-a sfintit, si a batjocorit duhul harului.
30. Caci cunoastem pe Cel ce a zis: “A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati”. Si iarasi: “Domnul va judeca pe poporul Sau”.
31. Infricosator lucru este sa cadem in mainile Dumnezeului celui viu.
32. Aduceti-va, dar, aminte mai intai de zilele in care, dupa ce ati fost luminati, ati rabdat lupta grea de suferinte,
33. Parte facandu-va priveliste cu ocarile si cu necazurile indurate, parte suferind impreuna cu cei ce treceau prin unele ca acestea,
34. Caci ati avut mila de cei inchisi, iar rapirea averilor voastre ati primit-o cu bucurie, bine stiind ca voi aveti o mai buna si statornica avere.
35. Nu lepadati dar increderea voastra, care are mare rasplatire.
36. Caci aveti nevoie de rabdare ca, facand voia lui Dumnezeu, sa dobanditi fagaduinta.
37. “Caci mai este putin timp, prea putin, si Cel ce e sa vina, va veni si nu va intarzia;
38. Iar dreptul din credinta va fi viu; si de se va indoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu intru el”.
39. Noi nu suntem (fii) ai indoielii spre pieire, ci ai credintei spre dobandirea sufletului.

CAPITOLUL 11
Credinta si roadele ei, dovedite cu pilda dreptilor din Vechiul Testament.

1. Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute.
2. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor marturie.
3. Prin credinta intelegem ca s-au intemeiat veacurile prin cuvantul lui Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad.
4. Prin credinta, Abel a adus lui Dumnezeu mai buna jertfa decat Cain, pentru care a luat marturie ca este drept, marturisind Dumnezeu despre darurile lui; si prin credinta graieste si azi, desi a murit.
5. Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamant ca sa nu vada moartea, si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase, caci mai inainte de a-l stramuta, el a avut marturie ca a bine-placut lui Dumnezeu.
6. Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fim placuti lui Dumnezeu, caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca Se face rasplatitor celor care Il cauta.
7. Prin credinta, luand Noe instiintare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau inca, a gatit, cu evlavie, o corabie spre mantuirea casei sale; prin credinta el a osandit lumea si dreptatii celei din credinta s-a facut mostenitor.
8. Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat, a ascultat si a iesit la locul pe care era sa-l ia spre mostenire si a iesit nestiind incotro merge.
9. Prin credinta, a locuit vremelnic in pamantul fagaduintei, ca intr-un pamant strain, locuind in corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreuna mostenitori ai aceleiasi fagaduinte;
10. Caci astepta cetatea cu temelii puternice, al carei mester si lucrator este Dumnezeu.
11. Prin credinta, si Sara insasi a primit putere sa zamisleasca fiu, desi trecuse de varsta cuvenita, pentru ca ea L-a socotit credincios pe Cel ce fagaduise.
12. Pentru aceea, dintr-un singur om, si acela ca si mort, s-au nascut atatia urmasi - multi “ca stelele cerului si ca nisipul cel fara de numar de pe tarmul marii”.
13. Toti acestia au murit intru credinta, fara sa primeasca fagaduintele, ci vazandu-le de departe si iubindu-le cu dor si marturisind ca pe pamant ei sunt straini si calatori.
14. Iar cei ce graiesc unele ca acestea dovedesc ca ei isi cauta lor patrie.
15. Intr-adevar, daca ar fi avut in minte pe aceea din care iesisera, aveau vreme sa se intoarca.
16. Dar acum ei doresc una mai buna, adica pe cea cereasca. Pentru aceea Dumnezeu nu Se rusineaza de ei ca sa Se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a gatit lor cetate.
17. Prin credinta, Avraam, cand a fost incercat, a adus pe Isaac (jertfa). Cel ce primise fagaduintele aducea jertfa pe fiul sau unul nascut!
18. Catre el graise Dumnezeu: “Ca in Isaac ti se va chema tie urmas”.
19. Dar Avraam a socotit ca Dumnezeu este puternic sa-l invieze si din morti; drept aceea l-a dobandit inapoi ca un fel de pilda (a invierii) Lui.
20. Prin credinta despre cele viitoare a binecuvantat Isaac pe Iacov si pe Esau.
21. Prin credinta Iacov, cand a fost sa moara, a binecuvantat pe fiecare din fiii lui Iosif si s-a inchinat, rezemandu-se pe varful toiagului sau.
22. Prin credinta Iosif, la sfarsitul vietii, a pomenit despre iesirea fiilor lui Israel si a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinta, cand s-a nascut Moise, a fost ascuns de parintii lui trei luni, caci l-au vazut prunc frumos si nu s-au temut de porunca regelui.
24. Prin credinta, Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25. Ci a ales mai bine sa patimeasca cu poporul lui Dumnezeu, decat sa aiba dulceata cea trecatoare a pacatului,
26. Socotind ca batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogatie decat comorile Egiptului, fiindca se uita la rasplatire.
27. Prin credinta, a parasit Egiptul, fara sa se teama de urgia regelui, caci a ramas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevazut.
28. Prin credinta, a randuit Pastile si stropirea cu sange, ca ingerul nimicitor sa nu se atinga de cei intai-nascuti ai lor.
29. Prin credinta au trecut israelitii Marea Rosie, ca pe uscat, pe care egiptenii, incercand si ei s-o treaca, s-au inecat.
30. Prin credinta, zidurile Ierihonului au cazut, dupa ce au fost inconjurate sapte zile.
31. Prin credinta Rahav, desfranata, fiindca primise cu pace iscoadele, n-a pierit impreuna cu cei neascultatori.
32. Si ce voi mai zice? Caci timpul nu-mi va ajunge, ca sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel si de prooroci,
33. Care prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau s-au facut tari in razboi, au intors taberele vrajmasilor pe fuga;
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor inviati. Iar altii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere;
36. Altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare;
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti.
38. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului.
39. Si toti acestia, marturisiti fiind prin credinta, n-au primit fagaduinta,
40. Pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea.

CAPITOLUL 12
Rabdare si sfintenie.

1. De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte.
2. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
3. Luati aminte, dar, la Cel ce a rabdat de la pacatosi, asupra Sa, o atat de mare impotrivire, ca sa nu va lasati osteniti, slabind in sufletele voastre.
4. In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange.
5. Si ati uitat indemnul care va graieste ca unor fii: “Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El.
6. Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta, si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste”.
7. Rabdati spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?
8. Iar daca sunteti fara de certare, de care toti au parte, atunci sunteti fii nelegitimi si nu fii adevarati.
9. Apoi daca am avut pe parintii nostri dupa trup, care sa ne certe, si ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atat mai vartos Tatalui duhurilor, ca sa avem viata?
10. Pentru ca ei, precum gaseau cu cale, ne pedepseau pentru putine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca sa ne impartasim de sfintenia Lui.
11. Orice mustrare, la inceput, nu pare ca e de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii.
12. Pentru aceea, “indreptati mainile cele ostenite si genunchii cei slabanogiti.
13. Faceti carari drepte pentru picioarele voastre”, asa incat cine este schiop sa nu se abata, ci mai vartos sa se vindece.
14. Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul,
15. Veghind cu luare aminte ca nimeni sa nu ramana lipsit de harul lui Dumnezeu si ca nu cumva, odraslind vreo pricina de amaraciune, sa va tulbure, si prin ea multi sa se molipseasca.
16. Si sa nu fie vreunul desfranat sau intinat ca Esau, care pentru o mancare si-a vandut dreptul de intai nascut.
17. Stiti ca mai pe urma, cand a dorit sa mosteneasca binecuvantarea, nu a fost luat in seama, caci, desi cu lacrimi a cautat, n-a mai avut cum sa schimbe hotararea.
18. Caci voi nu v-ati apropiat nici de muntele ce putea fi pipait, nici de focul care ardea cu flacara, nici de nor, nici de bezna, nici de vijelie,
19. Nici de glasul trambitei, nici de rasunetul cuvintelor despre care cei ce il auzeau s-au rugat sa nu li se mai graiasca,
20. Deoarece nu puteau sa sufere porunca: “Chiar daca si fiara de s-ar atinge de munte, sa fie ucisa cu pietre, sau sa fie strapunsa cu sageata”,
21. Si atat de infricosatoare era aratarea, incat Moise a zis: “Sunt inspaimantat si ma cutremur!”.
22. Ci v-ati apropiat de muntele Sion si de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zeci de mii de ingeri, in adunare sarbatoreasca,
23. Si de Biserica celor intai nascuti, care sunt scrisi in ceruri si de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, si de duhurile dreptilor celor desavarsiti,
24. Si de Iisus, Mijlocitorul noului testament, si de sangele stropirii care graieste mai bine decat al lui Abel.
25. Luati seama sa nu va lepadati de Cel care vorbeste. Caci daca aceia n-au scapat de pedeapsa, nevoind sa asculte pe cel ce le graia pe pamant, cu atat mai mult noi - indepartandu-ne de Cel ce ne graieste din ceruri -
26. Al Carui glas, odinioara, a zguduit pamantul, iar acum, vorbind, a fagaduit: “Inca o data voi clatina nu numai pamantul, ci si cerul”.
27. Iar prin aceea ca zice: “Inca o data” arata schimbarea celor clatinate, ca a unor lucruri facute, ca sa ramana cele neclintite.
28. De aceea, fiindca primim o imparatie neclintita, sa fim multumitori, si asa sa-I aducem lui Dumnezeu inchinare placuta, cu evlavie si cu sfiala.
29. Caci “Dumnezeul nostru este si foc mistuitor”.

CAPITOLUL 13
Indemn la viata crestineasca si la credinta curata.

1. Ramaneti intru dragostea frateasca.
2. Primirea de oaspeti sa n-o uitati caci prin aceasta unii, fara ca sa stie, au primit in gazda, ingeri.
3. Aduceti-va aminte de cei inchisi, ca si cum ati fi inchisi cu ei; aduceti-va aminte de cei ce indura rele, intrucat si voi sunteti in trup.
4. Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat. Iar pe desfranati ii va judeca Dumnezeu.
5. Feriti-va de iubirea de argint si indestulati-va cu cele ce aveti, caci insusi Dumnezeu a zis: “Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi”.
6. Pentru aceea, avand buna indrazneala, sa zicem: “Domnul este intr-ajutorul meu; nu ma voi teme! Ce-mi va face mie omul?”.
7. Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta.
8. Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi.
9. Nu va lasati furati de invataturile straine cele de multe feluri; caci bine este sa va intariti prin har inima voastra, nu cu mancaruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele.
10. Avem altar, de la care nu au dreptul sa manance cei ce slujesc cortului.
11. Intr-adevar, trupurile dobitoacelor - al caror sange e adus de arhiereu, pentru impacare, in Sfanta Sfintelor - sunt arse afara din tabara.
12. Pentru aceea si Iisus, ca sa sfinteasca poporul cu sangele Sau, a patimit in afara portii.
13. Deci dar sa iesim la El, afara din tabara, luand asupra noastra ocara Lui.
14. Caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie.
15. Asadar, prin El sa aducem pururea lui Dumnezeu jertfa de lauda, adica rodul buzelor, care preaslavesc numele Lui.
16. Iar facerea de bine si intrajutorarea nu le dati uitarii; caci astfel de jertfe sunt bine placute lui Dumnezeu.
17. Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos.
18. Rugati-va pentru noi; caci suntem incredintati ca avem un cuget bun, dorind ca intru toate cu cinste sa traim.
19. Si mai mult va rog sa faceti aceasta, ca sa va fiu dat inapoi mai curand.
20. Iar Dumnezeul pacii, Cel ce, prin sangele unui testament vesnic, a sculat din morti pe Pastorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus,
21. Sa va intareasca in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui, si sa lucreze in noi ceea ce este bine placut in fata Lui, prin Iisus Hristos, Caruia fie slava in vecii vecilor. Amin!
22. Si va rog, fratilor, sa ingaduiti acest cuvant de indemn, caci vi l-am scris pe scurt.
23. Sa stiti ca fratele Timotei este slobod. Daca vine mai degraba, va voi vedea impreuna cu el.
24. Imbratisati pe toti mai-marii vostri si pe toti sfintii. Va imbratiseaza cei din Italia.
25. Harul fie cu voi cu toti! Amin.

Categoria: Noul testament

Cautare: