Este datoria creştinului să atragă atenţia cuiva care greşeşte, chiar dacă acesta nu vrea să i se spună? Nu este de acord cu principiile de viaţă ale creştinilor, adică pentru el este bine ceea ce pentru creştini este rău.
Dar depinde cum îi spui. Este bine să îi spui, dar nu poţi să îi baţi la cap pe astfel de oameni pentru că nici Hristos nu a bătut la cap pe nimeni. El, Hristos, a spus: „Care vreţi, veniţi!”. A dat dovadă de iubire, a manifestat iubirea Lui, a spus ale Lui, a avut suport prin minunile pe care le-a făcut în viaţa Lui, prin viaţa Lui întreagă şi atât. N-a silit pe nimeni. Este bine să ne dăm interesul, dar cât putem, adică atât cât ni se permite din partea celuilalt. Dacă te duci acum la cineva care habar nu are şi îi spui un text şi îi deschizi scriptura şi îi citeşti, acela nici nu te ascultă, nici nu te va mai asculta vreodată. Dar dacă te duci şi îi spui: „Am fost la o conferinţă şi acolo ne-a povestit următorul lucru” şi îi spui chiar dacă nu l-ai auzit. Sau îi spui că l-ai citit într-o carte şi povesteşti tot lucrul acela, iar după aceea îl întrebi: „ce părere aveţi, căci mie nici nu îmi vine să cred”, atunci l-ai implicat şi pe el în dezbaterea problemei. Dar dacă tu te duci şi pur şi simplu îi spui o predică? Nu se poate aşa.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 73-74)
Categoria: Articole
Cautare:
Este datoria crestinului sa atraga atentia cuiva care greseste, chiar daca acesta nu vrea sa i se spuna?
Vizualizari: 817
Id: 15524
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.