Ești materialist și te simți ateu, deși nu ai curaj să o zici în gura mare

Ești materialist și te simți ateu, deși nu ai curaj să o zici în gura mare. O zici, dar o zici în sinea ta. Tu știi de fapt că undeva există “ceva”, știi că lumea asta nu începe de la ea însăși și nu se termină cu ea însăși, dar nu știi “calea” ca să ajungi la “ceva”-ul ăla a cărui existență o bănuiești. Și atunci te superi și te declari în taină ateu convins. Iar în discuțiile cu alții schimbi subiectul atunci când este vorba de religie. Și bine faci că îl schimbi, în loc să te aventurezi pe un teren pe care nu îl cunoști. Ești iritat de ușurința cu care interlocutorii tăi te provoacă la discursuri religioase și de superficialitatea cu care ei se auto-declară “credincioși”. Îi judeci foarte aspru în sinea ta: “Dacă ar fi credincioși, ar trăi așa cum pretinde codul moral al credinței pe care și-o atribuie!” Tu măcar ești un om cinstit, preferi să îți recunoști ție însuți că NU ești credincios, iar atunci când ești provocat de alții preferi să schimbi subiectul decât să-ți dai singur calificative..

Totuși ești nemulțumit în sinea ta. Te consideri ateu, dar nu un ateu din acela care poate jura că nu există Dumnezeu, ci un ateu din acela care simte că Dumnezeu există, dar nu știe cum să ajungă la El. Tocmai pentru că nu știi să ajungi la Dumnezeu te consideri fără Dumnezeu. “Fără”, nu “împotriva” Lui. Căci dacă ai fi împotriva lui Dumnezeu nu ai fi ateu, ci vrăjmaș al lui Dumnezeu. Dar tu nu ești vrăjmașul nimănui. Ești fără Dumnezeu, și gata! Tare ai mai vrea să fii cu Dumnezeu, dar nu știi cum să faci.

Aici intervin eu, povestitorul: cumpără-ți o icoană mare cu Iisus Hristos. Mare de tot, un 70 pe 50. Mare ca acelea din biserică. Să fie în stil bizantin. Un Iisus Hristos Pantocrator cu Evanghelia în mână. Te întrebi ce să faci cu icoana, de vreme ce nu crezi. Păi eu îți explic cum o să ajungi la Dumnezeu, sau cum o să-L lași pe Dumnezeu să ajungă la tine. Căci de fapt El îți bate de mult la ușa inimii, dar nu ai vrut să-I deschizi până acum. În loc să asculți glasul Său cel blând și delicat, ai preferat să asculți filozofi și oameni de știință. L-ai alungat pe Dumnezeu de la ușa ta cu argumente “raționale”. El bătea la ușă și tu Îi strigai înfricoșat: “Nu exiști!” Dar acum în sfârșit te-ai hotărât să te întâlnești cu El.

Agață icoana asta mare și frumoasă într-o cameră micuță în așa fel ca lumina de la fereastră să cadă pe icoană dintr-o parte, nu perpendicular, nici să-ți bată lumina în ochi atunci când privești icoana. Să ai deci fereastra și becul de sus în stânga sau în dreapta icoanei. Ai rezolvat? Acum așează-te în genunchi în fața icoanei și împreunează-ți mâinile între buric și stern. Te întrebi de ce să îngenunchezi, de vreme ce nu crezi? Eu te învăț cum să te întâlnești cu Dumnezeu. Și un lucru foarte important la Dumnezeu este tocmai atitudinea pe care o ai în fața Lui.

Privește în ochii Domnului Iisus Hristos din icoană. Fix, aproape fără să clipești. Mult, minute în șir, zeci de minute, până îți iau foc genunchii. Nu spune nimic. Privește și taci. Ascultă. Nu ai auzit nimic încă? Nu-i nimic. Repetă îngenuncherea asta în fiecare zi. În paralel începe să citești câte un capitol din Sfintele Evanghelii. Începe cu Matei, și citește-le pe toate. Asculți vocea lui Hristos din Evanghelie, apoi Îl privești în ochi în icoană. Îl asculți, Îl privești, Îl asculți, Îl privești.. Într-o zi oarecare vei simți un fior. Vei simți că Domnul te privește. Vei simți prezența Lui în fața ta. Te vei speria puțin, așa li se întâmplă tuturor începătorilor. Te credeai singur în cameră în fața unui portret, și deodată te trezești că “portretul” este viu! Portretul devine Persoană. Hristos din icoană începe să te privească. Vai, câtă dulceață, câtă dragoste.. Curg lacrimile fierbinți pe cei doi obraji. Inima începe să bată accelerat și se înfierbântă. Corpul tău începe să transpire. Dumnezeu a coborât în sfârșit la tine, dragul meu. De aici începe viața ta creștină. Nu am zâmbit scriindu-ți aceste cuvinte. Nu-i nimic de zâmbit aici. Este cel mai serios lucru din viața unui om, este vorba despre întâlnirea omului cu Creatorul său. Așa să faci și îmi vei mulțumi. Dumnezeu să-ți ajute. Părintele Sorin Croitoru

Categoria: Articole

Cautare: