Eutanasia (II)

Originea discuţiilor despre eutanasie din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni care nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar partidul de la putere a propus extinderea Legii eutanasiei la copii şi suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a dezvoltat foarte mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“.

Gemenii Eddie şi Marc Verbessem din Anvers, în vârstă de 45 de ani, surzi din naştere, după ce au aflat că vor rămâne orbi, considerând că nu vor putea trece peste suferinţa de a nu se vedea unul pe altul, au cerut să fie eutanasiaţi. Comisia medicilor spitalului din Anvers a considerat că cei doi nu intră în normele legale, însă unul din susţinătorii eutanasiei, dr. David Dufour, de la Spitalul Universitar din Bruxelles, le-a primit cererea. Cei doi gemeni au primit injecţia letală în ziua de 14 decembrie 2012. Belgia practică eutanasia bolnavilor care nu sunt în fază terminală dacă aceştia pot dovedi că suferă sau vor suferi dureri insuportabile, inumane, în conformitate cu semnătura unui medic specialist.

La doar câteva zile după moartea gemenilor, partidul care se află la guvernare în Belgia a înaintat un proiect de lege, prin care permite şi eutanasierea copiilor grav bolnavi, precum şi a suferinzilor de Alzheimer. Potrivit actului, pot opta pentru eutanasie doar minorii care au discernământ.

A dorit să fie viu

De aici a pornit o întreagă polemică despre eutanasie în presă, la televiziuni şi pe internet. Aş vrea să amintesc articolul belgianului Tom Mortier, publicat în „Artsenkrant“ (Jurnalul de medicină), unde povesteşte cum mama sa, care avea depresie cronică, a fost eutanasiată. Acesta este revoltat pentru că medicii nu l-au consultat şi se întreabă cum poate un bolnav în depresie cronică să fie deplin conştient atunci când cere injecţia letală? Sau cum poate un doctor să fie absolut sigur că pacientul nu mai doreşte să trăiască? Mortier crede că în viitor societatea belgiană va fi marcată de singurătate, iar membrii ei nu vor mai dori să se îngrijească de ceilalţi. Şi atunci când vor suferi, vor cere doctorului să fie eutanasiaţi. În încheierea articolului, Tom Mortier le cere conaţionalilor săi să  regândească ceea ce cred: în viaţă sau în moarte.

Postat pe internet este şi interviul acordat postului flamand VTM de „călăul“ gemenilor Verbessem, dr. David Dufour. Un doctor între două vârste, cu faţa senină şi mulţumit că şi-a îndeplinit misiunea, explică cum cei doi fraţi i-au făcut cu mâna, bucuroşi, înainte să primească ultima injecţie, cea letală. Nu de aceeaşi părere a fost, în urmă cu doi ani, Richard Rudd, care, paralizat în patul de spital, i-a implorat prin clipirea ochilor pe medicii care-l considerau „în comă ireversibilă“ să nu-l deconecteze de la aparate. Britanicul şi-a asumat suferinţa şi noua viaţă pentru a fi viu.

Abuzul în eutanasie

Şi în România s-a vorbit despre eutanasiere în mass-media. Printre altele, dr. Constantin Bogdan, fondatorul Spitalului de Boli Cronice „Sfântul Luca“, a declarat cotidianului „România liberă“ că a întâlnit 12 pacienţi care doreau să fie eutanasiaţi. Dar cu toate acestea preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, susţine că în societatea românească eutanasia nu are mulţi aderenţi, în pofida unor campanii care s-au făcut în favoarea acesteia. Această practică e interzisă atât prin Codul penal, cât şi prin Codul deontologic al Colegiului Medicilor. De aceea sunt puţini medici care ar accepta eutanasia, şi mai puţini pacienţi care ar solicita-o. „Este însă un lucru de remarcat, că există o prezentare sentimentală a eutanasiei, deoarece ea constituie un subiect de presă“, spune Vasile Astărăstoae.

Despre cazul gemenilor Verbessem, Vasile Astărăstoae spune că este „o forţare a notei, inclusiv a legislaţiei belgiene, pentru că legislaţia belgiană spune foarte clar condiţiile în care se practică eutanasia. Aici se merge pe principiul pantei lunecoase, pentru că în mod normal nu ar fi trebuit să li se acorde această aprobare de eutanasie, chiar după legislaţia belgiană. Dar s-au găsit portiţe ca să extindă puţin limita legii, şi în cadrul eutanasiei abuzul este lucrul care trebuie să ne pună în gardă“. Eutanasia şi sinuciderea asistată medical (SAM) sunt ilegale în majoritatea ţărilor lumii. Printre statele care totuşi au legalizat aceste practici sunt Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveţia şi în SUA statele Oregon, Washington şi Montana.

Argumentele pro-eutanasie nu mai sunt de actualitate

Eutanasia nu poate fi acceptată din mai multe raţiuni, spune preşedintele Colegiului Medicilor din România. „Din raţiuni spirituale, pentru că nu poţi să distrugi ceva pentru care nu ai fost creator şi proprietar. Din raţiuni deontologice-medicale, pentru că mâna care vindecă nu poate să fie şi mâna care ucide. Şi, de asemenea, din raţiuni legale, pentru că indiferent ce am spune, ea nu poate să fie decât un omor, pentru că suprimi viaţa celuilalt.“ Vasile Astărăstoae susţine că argumentele în favoarea eutanasiei nu mai sunt de actualitate. Suferinţa fizică nu mai este greu de suportat deoarece algeziologia (ştiinţa de a combate durerea) s-a dezvoltat foarte mult în favoarea pacientului, iar suferinţa psihică se poate ameliora prin grupuri de susţinere. „Se spunea că nu există alternativă, astăzi avem asistenţa medicală, psihologică şi spirituală la sfârşitul vieţii şi îngrijirile paliative. Cu alte cuvinte, eutanasia nu rezolvă o problemă, pentru că încalcă o logică primară, distrugi întregul pentru o parte, şi nu doar o parte. Or, a distruge întregul înseamnă că de fapt raţiunea de a exista a actelor medicale dispare“, conchide Vasile Astărăstoae.

„Eutanasia este împotriva lui Dumnezeu“

Eutanasia încalcă porunca a şasea a Decalogului de a nu ucide. Viaţa omenească este un dar al lui Dumnezeu. Ea este o realitate irepetabilă, de aceea trebuie apărată şi îngrijită în orice moment s-ar găsi purtătorul acesteia.

„Eutanasia este un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanţă, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. De orice tip ar fi, eutanasia este expresia unei mentalităţi secularizate care are pretenţia că omul are dreptul să dispună de viaţa lui şi a altuia. Eutanasia este şi expresia unei etici hedoniste şi utilitariste care nu văd şi rostul suferinţei“, se spune în rezoluţia Comisiei de Bioetică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Creştinismul nu exclude suferinţa. A fi creştin înseamnă a participa la viaţa în Hristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viaţa Lui viaţa ta. Urmând, aşadar, lui Hristos, prin suferinţa ta, participi într-un anume fel la suferinţa şi patimile lui Hristos.

Paradoxurile pro-eutanasie

E ciudat că cei mai mulţi activişti pro-eutanasie se opun pedepsei capitale, în primul rând, pentru că judecătorii şi juraţii pot face greşeli care să ducă la condamnare nemeritată la moarte. Cu alte cuvinte, odată ce o persoană a fost executată, nu mai poate fi adusă la viaţă nici de cele mai concludente probe care să-i ateste nevinovăţia. Cei care sprijină eutanasia sunt deci dispuşi să cheltuiască o medie de 825.000 dolari ca să ţină un ucigaş înrăit în închisoare pe tot restul vieţii sale naturale. Totuşi, nu sunt dispuşi să cheltuiască aceeaşi sumă pentru a ţine în viaţă un comatos nevinovat sau o persoană bolnavă nevinovată, în speranţa că se va însănătoşi să, cel puţin, va trăi o perioadă îndelungată de timp.

Sursa: marturieathonita.ro/eutanasia-ii

Categoria: Articole

Cautare:

Eutanasia (II)

Vizualizari: 780

Id: 7503

Imagine:

Share: