Evagrie Monahul - Despre visuri :: Filocalia

Evagrie Monahul - Despre visuri :: Filocalia - vol. I

Evagrie Monahul

Despre visuri

Fragmente

Trebuie sa cercetam cum intiparesc dracii nalucirile cele din somn in mintea noastra si-i dau o anumita forma. Una ca aceasta obisnuieste sa se intample mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o simtire oarecare, sau fie prin amintire, care intipareste in minte, miscandu-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, rascolind amintirea o intiparesc in cuget. Caci organele trupului stau in nelucrare, tinute de somn. Dar iarasi, trebuie sa cercetam cum rascolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Asa trebuie sa fie, deoarece cei curati si nepatimasi nu mai patesc una ca aceasta. Este insa si o miscare simpla a amintirii, starnita de noi sau de sfintele Puteri.

Prin ea vorbim si petrecem cu Sfintii. Sa fim insa cu atentie, caci chipurile pe care sufletul impreuna cu trupul le primeste intru sine, amintirea le misca fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul ca adesea patimim una ca aceasta si in somn, cand trupul se odihneste. Trebuie sa stim ca precum ne putem aduce aminte de apa, si cu sete si fara sete, tot asa ne putem aduce aminte de aur si cu lacomie si fara lacomie; si asa si cu celelalte. Iar faptul ca mintea afla aceste sau acele deosebiri intre nalucirile sale, se datoreste vicleniei vrajmasilor. Dar trebuie sa stim si aceasta: ca pentru naluciri se folosesc dracii si de lucrurile de dinafara, ca de pilda de vuietul apelor, la cei ce calatoresc pe mare.

Dintre ganduri, unele taie, altele se taie. Si anume taie cele rele pe cele bune, dar si cele rele se taie de catre cele bune. Sfantul Duh ia aminte la gandul cel dintai ce l-am pus si dupa acela ne osandeste sau ne primeste. Iata ce vreau sa zic: Am gandul de a primi pe straini si-l am intr-adevar pentru Domnul, dar venind ispititorul, il taie si furiseaza in suflet gandul de-a primi pe straini pentru slava. Sau am gand sa primesc pe straini ca sa fiu vazut de oameni; dar daca vine peste el un gand bun, il taie pe cel rau, indreptand catre Domnul virtutea noastra si silindu-ne sa nu facem aceasta pentru lauda de la oameni.

Daca deci staruim cu fapta la gandurile dintai, cu toata ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gandurilor ce ni le-am pus mai intai, deoarece oameni fiind si luptand cu dracii, nu putem tine gandul drept nestricat, nici pe cel rau neispitit, odata ce avem in noi semintele virtutii. Dar daca zaboveste cineva pe langa gandurile care taie (de-al doilea), se aseaza in tara ispititorului si va lucra starnit de ele.

Dupa multa bagare de seama am aflat ca intre gandurile ingeresti, omenesti si de la draci este aceasta deosebire: intai gandurile ingeresti cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc intelesurile si rosturile lor duhovnicesti, de pilda: de ce a fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit in anumite particele de sub pamant si de ce trebuie multa osteneala si truda pana sa fie aflat, apoi dupa ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia, cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mantuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonean, ci de aceste taine se apropie Cleopa cu inima arzatoare.

Dar gandul dracesc nu le stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai placerea castigarii aurului fara rusine, si zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui. Iar gandul omenesc nu se ocupa nici cu dobandirea aurului si nu cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamant, ci aduce numai in minte forma simpla a aurului, despartita de patima si lacomie. Acelas cuvant se poate spune si despre alte lucruri, dupa regula aceasta deprinsa in chip tainic.

Dar ce sa zicem despre dracul care face sufletul nesimtit? Caci ma tem a si scrie despre el. Cand navaleste acela, iese sufletul din starea sa fireasca si leapada cuviinta si frica Domnului, iar pacatul nu-l mai socoteste pacat, faradelegea n-o mai socoteste faradelege si la osanda si la munca vesnica se gandeste ca la niste vorbe goale. De cutremurul purtator de foc el rade. Pe Dumnezeu, e drept, il marturiseste, insa poruncile Lui nu le cinsteste. De-i bati in piept cand se misca spre pacat, nu simte; de-i vorbesti din Scripturi, e cu totul impietrit si nu asculta. Ii amintesti de ocara oamenilor si nu o ia in seama. De oameni nu mai are rusine, ca porcul care a inchis ochii si a spart gardul. Pe dracul acesta il aduc gandurile invechite ale slavei desarte. "Si daca nu s-ar scurta zilele acelea, nimeni nu s-ar mai mantui". De fapt dracul acesta este dintre cei ce ataca rar pe frati. Iar pricina este invederata.

Caci nenorocirile altora, boalele celor dosaditi, inchisorile celor nefericiti si moartea naprasnica a unora, pun pe fuga acest drac, intrucat sufletul e strapuns putin cate putin si e trezit la mila, fiind dezlegat de impietrirea venita de la demon. Desigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi, data fiind lipsa si raritatea celor cuprinsi de neputinte printre noi. De aceea Domnul, alungand acest drac, porunceste in Evanghelii sa mergem la cei bolnavi si sa cercetam pe cei din inchisori, zicand: "Bolnav am fost si n-ati venit la Mine". In orice caz sa se stie: daca cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta, n-a primit gand de curvie, sau nu si-a parasit chilia din nepasare, unul ca acesta a primit din cer rabdarea si neprihanirea si fericit este pentru o nepatimire ca aceasta. Iar cati s-au fagaduit sa cinsteasca pe Dumnezeu locuind laolalta cu lumea, sa se pazeasca de acest drac. Caci a zice sau a scrie mai multe despre el, ma rusinez si de oameni.

Categoria: Filocalia - vol. I

Cautare: