Evagrie ponticul - Despre slava desarta :: Filocalia - vol. I

Evagrie ponticul - Despre slava desarta

Fragmente

Dintre ganduri singur cel al slavei desarte lucreaza cu multe mijloace. El cuprinde aproape toata lumea si deschide usile tuturor dracilor, facandu-se ca un fel de tradator viclean al cetatii. De aceea el umileste foarte tare mintea pustnicului, umpland-o cu multe vorbe si lucruri si intinandu-i rugaciunile, prin care acesta se straduieste sa-si tamaduiasca toate ranile sufletului sau. Gandul acesta il fac sa creasca toti dracii dupa ce au fost biruiti, ca printr-insul sa primeasca intrare din nou in suflet, si sa faca astfel cele din urma mai rele ca cele dintai.

A descrie toate lucrarile cele rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a insira cu de-amanuntul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii de ale duhului curviei. Cand cineva a dobandit nepatimirea partii poftitoare si gandurile de rusine s-au racit, atunci arata barbati si femei jucand impreuna si-l face pe pustnic sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta insa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea neincetata si mancarea foarte imputinata, privegherea si indeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti, o alunga ca pe un nor fara ploaie. Uneori se atinge insa si de trupuri, starnind intr-insele fierbinteala dobitoceasca. Si alte nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care nu e nevoie sa le mai raspandim si sa le mai incredintam scrisului. Fata de astfel de ganduri foloseste si aprinderea maniei, pornita impotriva dracului. De aceasta manie se teme el mai mult, cand se aprinde impotriva acestor ganduri si ii strica planurile. Despre ea e vorba cand se zice: "Maniati-va si nu pacatuiti". Ea da sufletului in ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mania aceasta e imitata de dracul maniei. Acesta plasmuieste chipurile parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarati de oameni nevrednici si prin aceasta misca mania pustnicului si-l indeamna sa zica sau sa faca vreun rau celor ce i s-au aratat in minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu luare aminte si indata sa-si smulga mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe langa ele, sa se pomeneasca in vremea rugaciunii, taciune ce se mistue de foc. In ispite de acestea cad mai ales cei iuti la manie si cei ce usor se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata si de cunostinta Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Cand vreunul dintre vrajmasi te va rani in lupta si vrei sa-i intorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fa asa precum te sfatuim: descoase in tine insuti gandul aruncat de el, ce fel este si din cate lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai mult mintea. Iar ceea ce zic aceasta este: sa zicem ca e trimis de el gandul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta in mintea care l-a primit, in sensul aurului, in aurul insusi si in patima iubirii de bani. Apoi intreaba: Ce este pacat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ea chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, avand minte, va spune aceasta vreodata? Oare aurul insusi e pacat? Dar atunci de ce s-a facut? Urmeaza asa dar ca al patrulea lucru este pricina pacatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici ideea lucrului, ci o placere oarecare vrajmasa omului, nascuta din voia cea libera a sa si care sileste mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu. Aceasta placere avem sa o taiem, dupa indatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetand tu acestea, se va nimici gandul, desfacandu-se intr-o simpla contemplatie a ta si va fugi de la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea ta s-a ridicat la inaltime. Iar daca, vrand sa te folosesti impotriva lui de sabia sa, doresti sa-l dobori mai intai cu prastia ta, scoate si tu o piatra din traista de pastor a ta si cauta vederea lui, spre a afla cum vin ingerii si dracii in lumea noastra, iar noi nu mergem in lumile lor? De ce nu putem adica si noi sa unim pe ingeri si mai mult cu Dumnezeu si nu ne hotaram sa-i facem pe draci si mai necurati? Si cum se face ca luceafarul, care a rasarit dimineata, a fost aruncat pe pamant si a socotit marea ca pe o coaja de nuca, iar tartarul adancului ca pe un rob? Si de ce incalzeste adancul ca pe o topitoare, turburand pe toti prin rautatea sa si pe toti vrand sa-i stapaneasca? Caci trebuie sa stim ca intelegerea acestor lucruri foarte mult il vatama pe dracul si alunga toata tabara lui. Dar acestea vin cu incetul in cei care s-au curatit si vad intru catva intelesurile intamplarilor. Cei necuratiti insa nu cunosc vederea acestora. Si chiar daca afland-o de la altii, ar spune-o si ei, nu vor fi auziti, fiind mult colb si zgomot de patimi in toiul razboiului. Caci trebuie sa fie cu totul linistita tabara celor de alt neam, pentru ca singur Goliat sa se intalneasca cu David al nostru. In felul acesta ne vom folosi de deslusirea razboiului si de vederea lui si in cazul celorlalte ganduri necurate.

Toate gandurile necurate, staruind in noi din pricina patimilor, duc mintea la stricaciune si pieire. Caci precum icoana painii zaboveste in cel flamand din pricina foamei sale si icoana apei din pricina setii, tot asa si ideea avutiei si a banilor starneste din pricina lacomiei, iar intelesurile gandurilor rusinoase ce se nasc din bucate, zabovesc din pricina patimilor noastre. Acelasi lucru se intampla si in cazul gandurilor slavei desarte si al altor ganduri. Iar mintii inecate in astfel de ganduri ii este cu neputinta sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa primeasca cununa dreptatii. Caci de aceste ganduri fiind trasa in jos si mintea aceea ticaloasa din Evanghelie s-a lepadat de bunul cel mai mare al cunostintei de Dumnezeu. Asemenea si cel legat de maini si de picioare si aruncat intru intunerecul cel mai dinafara, din aceste ganduri isi avea tesuta haina sa, pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nunta l-a gasit nevrednic de o nunta ca aceea. Haina de nunta este nepatimirea sufletului rational, care s-a lepadat de poftele lumesti. Iar pricina pentru care gandurile lucrurilor sensibile, care zabovesc in minte, strica cunostinta, am aratat-o in "Capetele despre rugaciune".

Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Caci singurul cunoscator al inimii este Cel ce stie mintea oamenilor si a zidit inimile lor pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din miscarile inimii, pe baza cuvantului rostit si a miscarilor vazute

ale trupului. Vrand eu sa le arat acestea lamurit, m-a oprit Sfantul Preot, spunand ca e nevrednic lucru sa se raspandeasca acestea si sa le aduc la urechile celor intinati. Caci, zice, si cel ce ajuta pe uneltitor este vinovat dupa lege. Dar ca din astfel de simboale cunosc cele ascunse in inima noastra, si din acestea iau prilejuri impotriva noastra, am aratat-o adeseori, respingand pe unii care graiau cele ce nu trebuie, nepurtandu-ne cu dragoste fata de ei. De aceea am si cazut in puterea dracului tinerii de minte a raului si indata am primit ganduri rele impotriva lor, pe care le cunoscusem mai inainte ca au venit asupra noastra. Pentru aceea pe drept ne mustra Duhul Sfant: "Sezand ai vorbit impotiva fratelui, si impotriva fiului maicii tale ai adus sminteala", si ai deschis usa gandurilor care tin minte raul si ti-ai tulburat mintea in vremea rugaciunii, nalucindu-ti pururea fata vrajmasului tau si avand-o pe ea drept Dumnezeu. Caci ceea ce vede mintea rugandu-se, aceea e si potrivit de a spune ca ii este Dumnezeu. Deci sa fugim, iubitilor, de boala defaimarii, neamintindu-ne de nimeni cu gand rau, si sa nu ne intunecam privirea la amintirea aproapelui, caci toate infatisarile pe care le luam le iscodesc dracii si nimic nu lasa necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici sederea, nici starea in picioare, nici cuvantul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc, toate le misca, toata ziua uneltesc viclesuguri impotriva noastra, ca sa insele in vremea rugaciunii mintea smerita si sa stinga lumina ei fericita. Vezi ce zice si sfantul Pavei catre Tit: "Dovedeste in invatatura, cuvant sanatos, nestricat si fara vina, pentru ca impotrivitorul sa se rusineze, neavand de zis nimic rau despre noi". Iar fericitul David se roaga zicand: "Mantuieste-ma pe mine de clevetirea oamenilor", numind si pe draci "oameni" pentru firea lor rationala. Dar si Mantuitorul in Evanghelii a numit pe cel ce samana in noi neghina pacatului, "om vrajmas". Fie ca sa ne izbavim de el, cu harul lui Hristos si al Dumnezeului nostru, Caruia I se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor. Amin.

Categoria: Filocalia - vol. I

Cautare:

Evagrie ponticul - Despre slava desarta :: Filocalia - vol. I

Vizualizari: 1297

Id: 2935

Imagine:



Share: