Evanghelia Maicii Domnului

Buna-Vestire a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este o „Evanghelie” în înţelesul cel mai propriu al cuvântului. Într-adevăr, substantivul grecesc evanghelion înseamnă „veste bună”, iar în Noul Testament el apare cu sensul specific de veste bună a mântuirii în Hristos, de învăţătură sfântă a lui Hristos şi despre Hristos. În acest înţeles, Evanghelia este una singură: Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos (Gal. 1, 6-7). Foarte de timpuriu însă au primit denumirea de „Evanghelii” primele patru scrieri ale Noului Testament care cuprind relatarea vieţii şi a operei mântuitoare ale Domnului şi pe care le numim, după autorii lor umani, de la Matei, de la Marcu, de la Luca şi de la Ioan.

Vestea pe care Arhanghelul Gavriil o aduce Sfintei Fecioare Maria că Îl va naşte pe Mântuitorul lumii este o „evanghelie”. O „evanghelie” este şi relatarea lucanică a evenimentului. Această relatare face parte dintr-un ansamblu care stă în fruntea scrierii Sfântului Luca şi pe care – fiind vorba de naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Mântuitorului, cu scurte referiri la pruncia lor – specialiştii îl intitulează „Evanghelia lucanică a copilăriei” (Luca 1 şi 2).

Textul din Luca 1, 26 şi următorul, despre Buna-Vestire a naşterii Mântuitorului şi despre vizita Sfintei Fecioare la Elisabeta, deşi face parte integrantă din Evanghelia a treia, pe drept cuvânt ar putea fi intitulat Evanghelia Maicii Domnului.

Este vorba aici de o „evanghelie” (veste bună) adresată în primul rând Sfintei Fecioare Maria. În a şasea lună de la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria (Luca 1, 26-27).

Cât de mult a fost dorită, zeci de veacuri, venirea mesagerului ceresc! Încă de la alungarea din Rai, când Dumnezeu a făcut şi cea dintâi făgăduinţă a mântuirii (Fac. 3, 15). Adam şi urmaşii săi au aşteptat mereu, cu nerăbdare, venirea Mântuitorului promis. Şi, iată, Dumnezeu a hotărât plinirea vremii (Gal. 4, 4). Iar prima făptură omenească învrednicită de a afla această hotărâre dumnezeiască este Sfânta Fecioară Maria. Către ea se adresează mai întâi „evanghelia” despre venirea Mântuitorului în lume.

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, pp. 5-6)

Categoria: Articole

Cautare: