Evanghelii ce se citesc la stâlpi

Evanghelii ce se citesc la stâlpi

Evangheliile Învierii

(1)

Din Sfânta Evanghelie de la Matei

(XXVIII, 16‑20)

 (letrină două rânduri) În vremea aceea cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându‑L, I s‑au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu‑Se, Iisus le‑a vorbit lor, zicând: Datu‑Mi‑s‑a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându‑le să păzească toate câte v‑am poruncit vouă, şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!

(2)

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu

(XVI, 1‑8)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să‑L ungă. Şi dis‑de‑dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându‑şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s‑au spăimântat. Iar el le‑a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L‑au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v‑a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n‑au spus, căci se temeau.

(3)

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu

(XVI, 9‑20)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El S‑a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n‑au crezut. După aceea, S‑a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i‑au crezut. La urmă pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S‑a arătat şi i‑a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n‑au crezut pe cei ce‑L văzuseră înviat. Şi le‑a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu‑i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S‑a înălţat la cer şi a şezut de‑a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.

(4)

Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XXIX, 1‑12)

(letrină două rânduri) În ziua cea dintâi a săptămânii, foarte de dimineaţă, au venit femeile la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. Şi înfricoşându‑se ele şi plecându‑şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S‑a sculat. Aduceţi‑vă aminte cum v‑a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Şi ele şi‑au adus aminte de cuvintele Lui. Şi întorcându‑se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către Apostol acestea. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le‑au crezut. Şi Petru, sculându‑se, a alergat la mormânt şi, plecându‑se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându‑se în sine de ceea ce se întâmplase.

(5)

Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XXIV, 12‑35)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, sculându‑se Petru, a alergat la mormânt şi, plecându‑se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându‑se în sine de ceea ce se întâmplase. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus însuşi, apropiindu‑Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu‑L cunoască. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s‑au oprit, cuprinşi de întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s‑au întâmplat în el zilele acestea? El le‑a zis: Care? Iar ei I‑au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L‑au osândit la moarte şi L‑au răstignit arhiereii şi mai‑marii noştri; iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s‑au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale noastre ne‑au spăimântat ducându‑se dis‑de‑dimineaţă la mormânt, şi negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le‑au spus că El este viu. Ia unii dintre noi s‑au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L‑au văzut. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le‑a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Şi s‑au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s‑a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le‑a dat lor. Şi s‑au deschis ochii lor şi L‑au cunoscut; şi El S‑a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi, în ceasul acela sculându‑se, s‑au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S‑a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

(6)

Din Sfânta Evanghelie de la Luca

(XXIV, 36‑53)

(letrină două rânduri) În vremea aceea, sculându‑Se din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le‑a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându‑se şi înfricoşându‑se, credeau că văd duh. Şi Iisus le‑a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi‑Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându‑se, El le‑a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei L‑au dat o bucată de peşte fript şi dintr‑un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le‑a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le‑am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le‑a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le‑a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i‑a dus afară până spre Betania şi, ridicându‑Şi mâinile, i‑a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S‑a despărţit de ei şi S‑a înălţat la cer. Iar ei, închinându‑se Lui, s‑au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

(7)

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XX, 1‑10)

(letrină două rânduri) Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis‑de‑dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon‑Petru şi la celălalt ucenic pe care‑l iubea Iisus şi le‑a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L‑au pus. Deci au ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându‑se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n‑a intrat. A sosit şi Simon‑Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într‑un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. Şi s‑au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

(8)

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XX, 11‑18)

 (letrină două rânduri) În vremea aceea Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s‑a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i‑au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le‑a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L‑au pus. Zicând acestea, ea s‑a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis‑a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I‑a zis: Doamne, dacă Tu L‑ai luat, spune‑mi unde L‑ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i‑a zis: Maria! Întorcându‑se, aceea I‑a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Iisus i‑a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M‑am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i‑a spus ei.

(9)

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XX, 19‑31)

 (letrină două rânduri) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le‑a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s‑au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le‑a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le‑a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le‑a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I‑a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i‑a zis: Pentru că M‑ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n‑au văzut şi au crezut! Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s‑au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

(10)

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XXI, 1‑14)

 (letrină două rânduri) În vremea aceea, sculându‑Se din morţi, Iisus S‑a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei şi S‑a arătat aşa: Erau împreună Simon‑Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon‑Petru le‑a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i‑au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s‑au suit în corabie, şi în noaptea aceea n‑au prins nimic. Iar făcându‑se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n‑au ştiut că este Iisus. Deci le‑a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I‑au răspuns: Nu. Iar El le‑a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat‑o şi nu mai puteau s‑o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care‑l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon‑Petru, auzind că este Domnul, şi‑a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s‑a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine. Iisus le‑a zis: Aduceţi din peştii pe care i‑aţi prins acum. Simon‑Petru s‑a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei şi, deşi erau atâţia, nu s‑a rupt mreaja. Iisus le‑a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să‑L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le‑a dat lor, şi de asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S‑a arătat ucenicilor, după ce S‑a sculat din morţi.

(11)

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan

(XXI, 15‑25)

 (letrină două rânduri) În vremea aceea S‑a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce S‑a sculat din morţi, şi a zis lui Simon‑Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I‑a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis‑a lui; Paşte mieluşeii Mei. Iisus i‑a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I‑a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis‑a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i‑a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s‑a întristat, că i‑a zis a treia oară: Mă iubeşti? Şi I‑a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc, Iisus i‑a zis: Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat zic ţie: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. Iar aceasta a zis‑o, însemnând cu cel fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi zicând aceasta, i‑a zis: Urmează Mie. Dar întorcându‑se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care‑l iubea Iisus, acela care la Cină s‑a rezemat de pieptul Lui şi I‑a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta deci, văzându‑l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis‑a lui Iisus: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie. De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i‑a spus că nu va muri, ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre aceasta şi care a scris acestea, să ştim că mărturia lui e adevărată. Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le‑a făcut Iisus şi care, dacă s‑ar fi scris cu de‑amănuntul, cred că lumea aceasta n‑ar cuprinde cărţile ce s‑ar fi scris. Amin.