Evitarea placerii desarte

Să nu-ţi manifeşti râsul cu buzele nestrânse, că este o nesocotinţă să râzi cu zgomot, ci numai printr-un surâs discret să-ți arăți bucuria minții. Vezi ca nu cumva într-o formă neînsemnată să glumeşti cu tot dinadinsul, fiindcă nu se cuvine câtuşi de puţin să glumească cel ce-şi ia zborul spre desăvârşire.

Să fii prunc în răutate şi bărbat matur în gândire. În unele situaţii să te arăţi bătrân, în altele copil. Amuzarea este proprie pruncului, iar seriozitatea bărbatului matur. Tristeţea şi seriozitatea prezentă dau naştere la bucuria veşnică, pe când gluma aduce slăbire sufletului şi neglijenţă faţă de poruncile lui Dumnezeu. Ea nu poate să mai readucă în câmpul conştiinţei păcatele şi, dându-le uitării, nu mai îndeamnă la pocăinţă. Astfel, puţin câte puţin, ne lipsim de toate bunătăţile.

Căinţa inimii nu mai are acces acolo unde râsul şi gluma sunt necumpătate. Unde însă sunt lacrimi, acolo se aprinde focul duhovnicesc care luminează tainiţele minţii şi mistuie toate patimile. Atunci, sufletul arzând de dorinţa cerească, se uneşte cu Hristos prin dragoste şi, cu toate că trăieşte în cele pământeşti, meditează continuu la cele cereşti; dispreţuieşte poftele lumeşti şi tinde spre răsplata celor viitoare; nicio grijă lumească nu-l desparte de Hristos, şi măcar că prin trup se vede că trăieşte printre oameni, totuşi, întreaga lui comportare este ţesută din cele cereşti. Moartea de acum fiind pentru el tot aşa de plăcută ca şi însăşi viaţa, doreşte să se desprindă de aceasta şi să fie cu Hristos (Filip. 1,21), care, în trup vieţuind a purtat templul lui Dumnezeu în fiinţa Sa.

Vezi, aşadar, cât de mult bine aduc plânsul şi lacrimile şi ce primejdii grave pregătesc râsul şi gluma. Cine râde, se desfătează acum, dar apoi va plânge cu amar; cine, însă, se străduieşte să plângă acum se va bucura în viitor (Matei V, 4). Mântuitorul nostru a numit fericiţi pe cei ce plâng, iar despre cei care acum se bucură a spus că vor plânge în cele din urmă. Pe tine să nu te desfăteze gluma şi râsul copilăresc, ci textele lecturilor duhovniceşti.

Vorbele deşarte să nu te îndemne la râs, ci fă să crească în tine virtuţile bărbaţilor desăvârşiţi şi după modelul acelora să-ţi rânduieşti viaţa şi obiceiurile.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 53-55)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: