Facerea lumii: de ce Şase Zile ?

L-am citat deja pe Sfântul Efrem Sirul care afirmă că „nu este îngăduit a zice că ceea ce pare, potrivit celor istorisite [în Cartea Facerii], a fi fost zidit în şase zile, a fost zidit într-o singură clipă”. Sfinţii Părinţi se ţin cu multă fidelitate de textul Facerii: când textul spune „zi”, ei socotesc că nu este îngăduit a înţelege o perioadă de lungime nedeterminată, căci lucrările ziditoare ale lui Dumnezeu sunt imediate; dar la fel de neîngăduit li se pare faptul de a socoti aceste Şase Zile doar un artificiu literar, spre a exprima o zidire ce ar fi avut loc toată dintr-o dată. (De fapt, acesta e unul dintre lucrurile pe care îl învaţă Fericitul Augustin în mod greşit. În cartea sa, Înţelesul literal al Facerii, el sugerează (fără să insiste) că zilele Facerii nu erau perioade de timp, ci un artificiu literar spre a descrie pe îngerii care contemplă lucrările zidirii, care în realitate ar fi avut loc toată într-o clipă. Deşi fiecare lucrare ziditoare este imediată, întreaga zidire constă dintr-o înşiruire ordonată a lucrărilor ziditoare.

Sfântul Grigorie Teologul scrie:

„Zilelor [facerii] li se adaugă o anume întâietate, doime, treime, şi tot aşa, până la a şaptea zi de odihnă de la lucru, împărţindu-se prin aceste zile toată zidirea, tocmită cu rânduială de legi negrăite, dar nu alcătuită într-o clipă, de către Cuvântul cel Atotputernic, pentru Care, a gândi ori a grăi înseamnă totodată a săvârşi fapta. Faptul că omul s-a ivit ultimul în lume, cinstit cu lucrarea mâinii şi cu chipul lui Dumnezeu, nu este câtuşi de puţin neaşteptat; căci pentru el, ca pentru un împărat, trebuia pregătit sălaşul împărătesc, şi numai atunci avea să fie adus în el împăratul, însoţit de toate făpturile.”

În acelaşi sens scrie şi Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Nu putea oare dreapta Lui cea atotputernică şi nesfârşita Lui înţelepciune să aducă la fiinţare pe toate şi într-o singură zi? Dar ce spun eu o singură zi? Putea să le aducă într-o clipită! Dar pentru că Dumnezeu n-a adus la fiinţare pentru trebuinţa Lui nimic din cele ce sunt - căci El n-are nevoie de nimic, fiind desăvârşit, ci a făcut totul din pricina iubirii Sale de oameni şi a bunătăţii Lui - pentru aceea le creează treptat, iar prin gura fericitului prooroc ne învaţă lămurit despre cele ce s-au făcut, pentru ca, ştiindu-le bine, să nu cădem în greşalele celor ce judecă mânaţi de gânduri omeneşti. [...] Dar pentru ce, dacă omul este mai de preţ decât toate, a fost făcut pe urmă? Pentru o pricină foarte dreaptă. După cum, atunci când are să vină un împărat într-un oraş este nevoie să meargă înainte însoţitorii şi toţi ceilalţi ca să pregătească palatul împărătesc, şi aşa intră împăratul în palat, în acelaşi chip şi acum, vrând Dumnezeu să-l pună pe om peste toate cele de pe pământ ca împărat şi stăpânitor, i-a zidit mai întâi această locuinţă frumoasă, lumea; şi, numai după ce a fost gata totul, l-a adus pe om ca să o stăpânească."

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 67-68)

Categoria: Articole

Cautare: