Să ne gândim că şi noi avem o scăldătoare în care s-ar putea face minuni, şi anume virtutea capabilă de cunoştinţă, fapta cea bună care se întăreşte în suflet şi care după aceea aduce cunoştinţa de Dumnezeu – şi cunoştinţa de Dumnezeu este o bucurie. Să ne gândim că aşa cum noi nu avem de multe ori gând înţelept, aşa alţii nu ne au pe noi în ajutor când am putea să le fim omul de ajutor. Să ne gândim la el. Să ne gândim la binele pe care-l putem face şi atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi, Maica Domnului ne va fi ocrotitoare, sfinţii ne vor ajuta cu rugăciunile lor, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne va da gândul cel bun care să ne arunce în virtutea capabilă de cunoştinţă, iar cunoştinţa cea de la Dumnezeu va fi pentru noi bucurie în toate zilele vieţii noastre.
Sunt multe suferinţe în această lume care au ca pricină păcatele. Noi însă nu suntem judecătorii oamenilor, ci suntem ajutătorii oamenilor. Noi trebuie să facem ce a făcut Domnul Hristos. Domnul Hristos nu l-a întrebat despre păcatele lui pe slăbănogul de la Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viaţa lui de mai înainte, ci a fost gata să-l ajute şi l-a ajutat şi pe unul şi pe celălalt. Şi cu aceasta ne dă un exemplu, să fim şi noi binevoitori, să fim ajutători. Nu vom fi vindecători. Nu suntem în stare să ne vindecăm nici pe noi înşine. Dar avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credinţă, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revărsa iubirea faţă de aceia care au trebuinţă de ajutor şi pe care îi părăsesc cei mulţi.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 10-11)
Categoria: Articole
Cautare:
Fapta cea buna care se intareste in suflet aduce cunostinta de Dumnezeu…
Vizualizari: 773
Id: 10674
Imagine:
Share:
Despre bunatate, blandete si mangaiere, ca roade ale dragostei
Fiecare om care ne vine in fata este un candidat la iubirea noastra…
Despre unirea celor care se impartasesc…
Despre Imparatia lui Dumnezeu
Fericit cel ce la batranete va izbuti sa verse o lacrima de pocainta pentru pornirile tineretii!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.