www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Faptele bune si pocainta

Faptele bune si pocainta

Hrana care întreţine viaţa duhovnicească sunt faptele săvârşite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuţi. Hrana sufletului este chiar smerenia. Ea înlocuieşte şi faptele, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, cea ridicată pe cuvântul lui Dumnezeu. Spre zidirea noastră, Mântuitorul ne-a istorisit pilda plină de înaltă învăţătură a Vameşului şi a Fariseului, care ne învaţă smerenia. Vameşul nu avea fapte bune, dar se căia sincer înaintea lui Dumnezeu pentru multele sale păcate şi a plinit lipsa de fapte bune cu smerenia. Astfel, el s-a mântuit. (Luca 18, 10-14)

Şi Fariseul ar fi putut să se mântuiască prin faptele sale bune, dacă le-ar fi înveşmântat în smerenie. Dar el s-a trufit şi tocmai din această pricină faptele sale bune nu i-au slujit spre mântuire.

Din cele spuse desprindem două învăţăminte: 1. Faptele bune săvârşite cu mândrie nu sunt aducătoare de mântuire şi 2. Pocăinţa smerită pentru prilejurile pierdute de a săvârşi fapte bune duce la mântuire.

Dar există şi o a treia situaţie: săvârşirea de fapte rele. Care este soarta celui ce săvârşeşte răul în locul binelui şi nici nu se gândeşte să se pocăiască pentru aceasta?

Cel ce săvârşeşte fapte rele în locul faptelor bune este asemenea unui om care bagă otravă în organismul său duhovnicesc. Nimic altceva nu slăbeşte mai mult viaţa duhovnicească decât urmarea căii răului şi împlinirea poftelor firii cu care am fost dăruiţi. Calea aceasta duce spre greaua îmbolnăvire duhovnicească. Ea slăbeşte voinţa, împătimeşte mintea şi perverteşte inima. Omul acesta, continuând să trăiască trupeşte, moare pentru viaţa duhovnicească şi pe bună dreptate poate fi numit un „mort viu”. Fireşte, Dumnezeu poate să-l învieze şi pe el, prin taina pocăinţei. Dumnezeu dă chip de pocăinţă fiecărui om şi mai cu seamă fiecărui creştin ortodox, care a primit harul înnoitor (dătător de viaţă nouă) al Sfintelor Taine ale Botezului şi Mirungerii.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului orotodox, Editura Predania, București, 2010, p. 27)

Categoria: Articole

Cautare:

Faptele bune si pocainta

Vizualizari: 789

Id: 7194

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.