Fara Dumnezeu, chiar si Raiul ar fi un loc infricosator

Deci noi nu pătimim pentru că ar fi de trebuinţă. Pătimirea în sine nu este nimic altceva decât depărtarea noastră de Dumnezeu. Alături de Dumnezeu, chiar şi în iad ne-ar fi bine. Se ştie că, înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, nici un drept nu a putut să intre în Rai. Prin urmare drepţii Vechiului Testament care au murit în credinţă au mers în iad, unde şi-au aşteptat izbăvirea. Însă chinul nu i-a atins pe aceştia, deoarece erau cu Dumnezeu.

În Cartea înţelepciunii lui Solomon se spune: Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi...dar ei sunt în pace (Înţ. Sol. 3, 1-3). Fără Dumnezeu, chiar şi Raiul ar fi un loc înfricoşător. Iată, aceasta este pricina tainică a pătimirilor: îndepărtarea de Dumnezeu şi părăsirea din partea Lui. Dacă omul este împreună cu Dumnezeu, atunci este fericit şi spune împreună cu psalmistul: Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de tine ce am dorit pe pământ? (Ps. 72, 24) Izvorul bucuriilor este Dumnezeu, iar izvorul relelor pătimiri este diavolul. De aceea şi necazurile care ne conduc la voia lui Dumnezeu în această vremelnică viaţă ascund întru sine bucurie şi conduc către slava cerească. Ajunge numai să le răbdăm cu credinţă şi cu nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu cea plină de bunătate.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Rostul pătimirilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2009; pp. 17-18)

Categoria: Articole

Cautare: