Nu mică nevoință se cere nouă în lupta cu duhul mâhniciunii, adică al scârbei, fiindcă el aruncă pe suflet întru deznădăjduire. Și, de va fi scârba adusă de la oameni, se cuvine a o răbda cu bărbăție și pentru acela care ne-a pricinuit-o a ne ruga (...); tare încredințându-ne că toate acestea nu ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, și că în sfârșit, Dumnezeu, toate câte trimite nouă, le trimite spre folos și spre mântuirea sufletelor noastre: măcar deși cea trimisă nu ni se pare de folos în timpul de față, însă urmările vor arăta cum că adevărat nu ne este de folos aceea pe care singuri o dorim, ci aceea pe care o rânduiește Dumnezeu. Pentru aceasta, nu trebuie noi a ne încânta de omeneștile cugete, ci a crede din tot sufletul cum că ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător le vede pe acestea, că fără de voia Lui nimic nu se poate întâmpla cu noi, și că ispitele cele aduse asupra noastră le trimite El, după a Sa bunătate, ca, răbdându-le, să primim de la El cununi. Pentru că, fără de ispite, nimeni nu poate vreodată să primească cunună. (Sfântul Nil Sorski)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Fara ispite, nimeni nu poate primi cununa
Vizualizari: 761
Id: 4762
Imagine:
Share:
Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui
Sa-I multumesti lui Dumnezeu si pentru cele mai mari incercari
Pe Iov nimic nu l-a indeparat de Dumnezeu
Sa cerem ajutorul Domnului in neputinta noastra!
Unde vrei sa-ti zidesti viata – pe stanca sau pe nisipuri miscatoare?
Cauzele pentru care avem ispite

Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase

Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.