Fecioria psihica

Vom spune că suntem liberi să facem ce vrem. Aşa este. Până şi Sfântul Apostol Pavel vine şi spune: „Sunteţi liberi să faceţi ce vreţi!”, dar vă avertizez că „nu toate vă sunt de folos”. Deci, dacă nu toate ne sunt de folos, înţelepciunea cere să fim foarte atenţi ce şi cum facem. Dacă nu mamele noastre, atunci bunicile aveau o tradiţie extraordinară: nu cumva să coboare soarele distanţa de 3 suliţe de pe cer, iar fata să nu fie în casă. Acest lucru pare cam exagerat acum, dar se văd urmările comportamentului uşuratic: din 3 familii una divorţează. De ce? Păi, fata aia care se întinde „pe garduri” până la 2 noaptea, nu mai are putere de dăruire într-o familie a ei. De ce? Pentru că nu numai că a asfinţit soarele, dar a trecut şi jumătate de noapte şi ea tot nu s-a întors acasă! Iar această golire şi goliciune este extraordinar de gravă. Pentru că până şi Sfântul Vasile zice aşa: „Nu cunosc femeie, dar fecior nu sunt!”. Aceasta înseamnă că există o feciorie fizică şi una psihică. Întrebarea este: în România, câţi tineri mai sunt feciori psihic? Şi sigur că rămâne o întrebare pentru toată România, dar şi o întrebare care ne-o punem singuri şi răspundem singuri fără să comunicăm la nimeni. Dumnezeu însă, de la Întruparea Fiului Său încoace, din mila Lui, a mai lăsat şi putinţa de a ameliora această stare, prin spovedanie şi canon. Discutabil însă dacă mai găsim puterea să ne schimbăm starea uşuratică, căci dacă găsim puterea necesară, încă mai putem avea această întoarcere.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 176-177)

Categoria: Articole

Cautare: