„Femeia este legata prin Lege cata vreme ii traieste barbatul; iar daca moare, libera este, daca vrea, sa se marite, numai intru Domnul. Mai fericita este insa daca ramane asa"

Despre nuntă a rânduit alaltăieri fericitul Pavel; şi despre îndreptările referitoare la ea aşa le-a scris corintenilor: „Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este bărbatului să nu se atingă de femeie. Dar din pricina desfrâului, fiecare să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie bărbatul ei" (I Cor 7, 1-2). Pentru aceea, să ne cheltuim şi noi toată convorbirea cu aceste cuvinte.

Prin urmare, e de trebuinţă şi astăzi să vă vorbim iarăşi despre aceeaşi pricină, fiindcă şi azi acelaşi Pavel grăieşte despre aceleaşi lucruri. Căci numai ce l-aţi auzit strigând şi zicând: „Femeia este legată prin Lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul, iar dacă adoarme, liberă este dacă vrea, să se mărite, numai întru Domnul. Mai fericită este însă dacă rămâne aşa, după gândul meu. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu" (I Cor 7, 39-40). Să-l însoţim, dar, şi azi şi să vorbim despre această pricină. Căci urmându-l pe Pavel, prin el îl vom urma întru totul pe Hristos, căci şi el a scris acestea nu urmând sieşi, ci Aceluia. Fiindcă nu e lucru de şagă să poţi trăi bine căsătoria, căci ea se face prilej de mii de răutăţi pentru cei ce nu o trăiesc cum trebuie. Căci după cum femeia poate fi ajutor, aşa se poate face adesea şi potrivnică sfătuitoare. Aşadar, după cum liman poate fi nunta, tot aşa şi scufundare, nu prin firea ei, ci din pricina voii libere a celor ce rău o trăiesc. Căci cel ce o trăieşte după legile potrivite ei află în soţia şi în căminul său mângâiere şi [puterea] de a se rupe de toate răutăţile de zi cu zi. Dar cel ce nu o ia în serios, ci ca un lucru oarecare, chiar dacă se va bucura de linişte în afara căminului, când vine acasă va vedea stânci ascuţite ce [ascund pierzania]. Aşadar, fiindcă primejdia nu ne vine de la cele ce ni se întâmplă [în afară], este de trebuinţă să avem multă luare-aminte la cele spuse şi să ne ducem căsnicia după legiuirile lui Pavel. Ba, mai mult, să facem aceasta după legile lui Hristos. Ştiu că multora li se pare nou şi nemaiauzit ceea ce spun. Dar tocmai pentru aceasta nu voi tăcea, ci, citindu-vă cea dintâi legiuire, voi încerca să dezleg păruta nepotriveală.

Care este, aşadar, legiuirea pe care ne-a dat-o Pavel? „Femeia - zice - este legată prin Lege"; prin urmare, nu trebuie să se despartă cât timp trăieşte bărbatul. Nici să nu meargă la alt bărbat, nici să se unească prin o a doua nuntă. Ia vezi cu câtă precizie s-a folosit de cuvinte! Căci nu a zis „să trăiască împreună cu bărbatul" cât timp e viu, ci „femeia e legată prin Lege" câtă vreme trăieşte bărbatul ei; încât, chiar dacă îi dă carte de despărţire, chiar dacă părăseşte căminul, chiar dacă pleacă la altul, legată fiind prin Lege, adulteră se face una ca aceasta. Dacă bărbatul vrea să se descotorosească de femeie, ori femeia vrea să-l lase pe bărbat, să-şi aducă aminte de cuvintele acestea şi să cugete că Pavel stă de faţă şi o prigoneşte, strigând: „femeia este legată prin Lege". Căci, după cum robii fugari, chiar dacă părăsesc casa stăpânului, sunt împiedicaţi de lanţuri, aşa şi femeia, chiar dacă îl lasă pe bărbat, are legea împotrivindu-se ei asemenea unui lanţ, osândind-o şi pe adulteră şi pe cei care o primesc. Cât timp mai este bărbatul, adulter se cheamă acest lucru. Şi tot cel ce se însoară cu cea fugită săvârşeşte adulter. Şi doar atunci - zice [Pavel] - îi este cu putinţă să se mărite a doua oară, când se dezleagă de lanţ, când se sfârşeşte bărbatul.

Arătând aceasta, nu a adăugat că „dacă se săvârşeşte" bărbatul ei este liberă să se mărite cu cine vrea, ci „dacă adoarme", mângâind-o pe văduvă şi înduplecând-o să rămână [credincioasă] celui dintâi şi să nu-şi ia al doilea mire. Nu a murit bărbatul tău, ci doarme! Cine oare îl părăseşte pe cel ce doarme? De aceea zice: „dacă a adormit, liberă este să se mărite cu cine vrea". Nu zice [poruncitor]: „să se mărite", ca să nu i se pară că o împinge şi o sileşte. Nici nu a oprit-o pe cea care voieşte să se împărtăşească de o a doua nuntă, nici nu a îndemnat-o pe cea care nu vrea, ci le-a făcut cunoscut că „liberă este să se mărite cu care vrea". Zicând că este liberă, după ce-i moare bărbatul, a arătat că înainte de aceasta era roabă, fiindcă acela trăia. Roabă fiind şi supusă legii, chiar dacă ar primi mii de cărţi de despăţire, este înlănţuită de legea adulterului. Slugilor nu le este cu putinţă să-şi schimbe stăpânii dacă aceştia trăiesc. Nici femeii să-şi schimbe bărbatul câtă vreme trăieşte. Căci acest lucru este adulter. Nu-mi zice de legile cele din afară, care poruncesc să-i dai carte de despăţire şi să te rupi de ea. Căci nu după aceste legi te va judeca Dumnezeu în acea Zi [a Judecăţii], ci după cele pe care însuşi le-a pus. Ba şi legile cele din afară nu rânduiesc aceasta pur şi simplu, nici fără socoteală, ci şi acestea pedepsesc fapta, încât şi din aceasta se arată că nu se complac cu acest păcat: doar simpla pricină de despărţire, fără implicare de bunuri, o resping. Şi chiar dacă ar fi [bunuri la mijloc] ca motiv de despărţire, pedepsesc fapta prin păgubire adusă averii [bărbatului]. Aşadar, nici [legile statului] nu au lăudat pe cei ce fac aceasta.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale, Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche Pr. Marcel HANCHEŞ, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, pp. 10-11)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: