www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Fiecare sa se mandreasca cu mestesugul sau

Fiecare sa se mandreasca cu mestesugul sau

Sfântul Pavel nu se ruşina să mânuiască cuţitul şi să coase pieile; ba chiar se lăuda cu asta, când veneau la el bărbaţi mari şi cu faimă. Nu numai că nu se ruşina, dar în epistolele sale, ca pe un stâlp de bronz, şi-a arătat îndeletnicirea. Ceea ce învăţase la începutul vieţii lui, a urmat să facă, cu toate că fusese răpit în paradis, unde avusese tainice vorbiri cu Dumnezeu.

Şi noi, care nu facem cât tălpile încălţămintei lui, ne ruşinăm de ceea ce el era atât de mândru! În fiecare zi păcătuim şi nu ne întoarcem şi-n aceasta nu vedem nimic ruşinos - iar ca să ne scoatem hrana dintr-o cuviincioasă muncă, iată de ce ne este ruşine şi fugim ca de o nelegiuire! Fiecare să se mândrească cu meşteşugul său, cu munca sa. Prin muncă, vom goni lesne din duhul nostru gândurile vinovate, vom veni degrabă în ajutorul celor lipsiţi şi vom împlini porunca Domnului Hristos, când spune: “E mai mare fericire să dai decât să primeşti!”

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 12)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Fiecare sa se mandreasca cu mestesugul sau

Vizualizari: 686

Id: 8773

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.