Smereşte-te, iar de acum încolo spovedeşte-te, deoarece spovedania conţine cea mai sfântă smerenie, fără de care nimeni nu poate fi mântuit. Diavolul se bucură nespus când reuşeşte să-l facă pe om să-şi ascundă gândurile diabolice. În acest fel el îşi împlineşte scopul său premeditat, de distrugere a sufletului.
Ţi-am scris despre conştiinţă faptul că trebuie să fim cu grijă ca nu cumva să facem ceva care s-o facă să ne condamne sau să ne reproşeze ceva. Ţine minte că Dumnezeu vede totul şi că nimic nu rămâne ascuns de ochii săi. Deci, cum aş putea spune minciuni dinaintea Domnului? Nu ştii că minciunile sunt de la diavolul şi că prin nepurtarea de grijă, acest lucru devine o practică şi apoi un obicei, iar mai apoi o patimă şi nu ştii că mincinoşii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? (Apoc. 21, 8). Teme-te de Dumnezeu. El nu Se mulţumeşte cu ofrandele materiale atunci când noi neglijăm atenţia necesară omului lăuntric. Dar e nevoie să le facem pe acestea şi pe acelea să nu le lăsăm (Mt. 23, 23). Fii atent la propria-ţi conştiinţă, căci noi nu ştim ceasul morţii noastre. Iar dacă noi nu ne plătim toate datoriile creditorului nostru (adică propriei noastre conştiinţe), el ne va acuza cu vehemenţă, fără reţinere. Atunci – vai! – gura noastră va rămâne tăcută, fără să aibă vreun răspuns de dat.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 71-72)
Categoria: Articole
Cautare:
Fii atent la propria-ti constiinta, caci noi nu stim ceasul mortii noastre...
Vizualizari: 724
Id: 14743
Imagine:
Share:
Tot sufletul care si-a pierdut pacea trebuie sa se pocaiasca si Domnul ii va ierta pacatele
Lacomia nu aduce decat pacate si mai grave
Ce este harul?
Cand postesti, sa faci milostenie, si cand nu postesti, iarasi sa faci!
Omul mandru pierde frica de Dumnezeu
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.