Folosul trezviei

Să vedem cum vorbește Sfântul Grigorie Palama despre rădăcina patimilor şi curățire în Filocalie (pag. 105): „Dacă patimile există la copii din fire, înainte să devină cugetul lor împătimit, totuși ei nu-şi aduc prin faptă contribuţia la aceasta, ci doar prin îndemnul naturii lor.

Deci, întrucât şi patimile trupeşti își au începutul în mintea împătimită, trebuie să începem vindecarea cu aceasta. La fel cum, într-un incendiu, cel care se oferă să stingă focul, dacă țintește flacăra de la înălțime, nu va izbândi nimic, dar dacă scoate materia focului, imediat a stins incendiul, tot astfel se întâmplă și cu patimile trupești. Dacă nu seci izvorul gândurilor cu rugăciunea şi smerenia, ci te înarmezi împotriva lor doar cu post şi asprime trupească, te osteneşti fără nici un folos, dar dacă sfinţeşti rădăcina cu smerenia şi rugăciunea, aşa cum am spus, vei sfinţi și simţurile exterioare.

Inima necurată presupune şi un trup necurat. O inimă curată înseamnă şi un trup curat. Inimă împătimită – trup împătimit: „Vai vouă, fățarnicilor, că voi curățiți partea dinafară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire și de lăcomie. Fariseule orb, curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie curată și cea dinafară!” (Matei 23, 25-25)

Inima este un laborator tăcut unde cele ce se fabrică au putere nemăsurată, fíe demonică şi distrugătoare, fíe mântuitoare și sfântă. „Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om.” (Matei 15, 18-20).

Iată, deci, rolul neasemuit al trezviei: ordonarea laboratorului inimii cu puterea Harului şi a Numelui lui Iisus. Prin trezvie şi rugăciune, inima primeşte Harul ca pe un oxigen, elimină patimile şi face din însăşi viaţa noastră un izvor al Harului.

(Arhimandrit Ioanikios Kostsonis, Pagini filocalice, Editura Bunavestire, Bacău, 2003, p. 23)

Categoria: Articole

Cautare: