În viaţa duhovnicească chiar şi cel mai fricos poate dobândi multă bărbăţie, dacă se încredinţează pe sine lui Hristos, ajutorului dumnezeiesc. Poate merge în prima linie să se lupte şi să biruiască. În timp ce sărmanii oameni care vor să facă răul, chiar de ar avea vitejie, totuşi se tem, deoarece îşi simt vinovăţia lor şi se sprijină numai pe barbaria lor. Omul lui Dumnezeu însă are puteri dumnezeieşti şi are şi dreptatea de partea lui. Vezi, un căţeluş face: ham-ham, iar lupul fuge, pentru că simte vinovăţie. Dumnezeu a iconomisit astfel ca lupul să se teamă de un căţeluş, deoarece acesta are drepturi în casa stăpânului său. Cu atât mai mult se teme omul care merge să facă rău unui om care are pe Hristos înlăuntrul său. De aceea să ne temem numai de Dumnezeu, iar nu de oameni, oricât de răi ar fi ei. Frica lui Dumnezeu chiar şi pe cel mai fricos îl face viteaz. Pe cât se uneşte cineva mai deplin cu Dumnezeu, pe atât nu se teme de nimic.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, p. 247)
Categoria: Articole
Cautare:
Fricosul poate deveni viteaz
Vizualizari: 762
Id: 19567
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.