Privind cerul, ridică-te cu ochii sufletului mai sus, la Cerul de foc, acolo fixează-ţi gândul, fiindcă-i locaşul tău de bucurie gătit pentru totdeauna, dacă vei trăi pe Pământ cu nevinovăţie.
Primăvara, când auzi cântecul păsărilor în pădure, şi orice altă cântare dulce, ridică-ţi mintea la acele dulci cântări ale Paradisului şi cugetă că acolo neîncetat răsună „Aliluia!” şi celelalte doxologii îngereşti şi roagă-te lui Dumnezeu să te învrednicească a-I cânta totdeauna cu duhurile cereşti: „Şi după aceasta am auzit glas mare de multe popoare în Cer, zicând Aliluia!” (Apocalipsa 9, 1).
Când vei simţi că te ispiteşte dulceaţa făpturilor, aminteşte-ţi că acolo, sub dulceaţă, e ascuns şarpele infernal, gata la pândă să te ucidă ori cel puţin să te muşte. Şi atunci să-ți zici: „Oh, şarpe blestemat! Cum stai ascuns gata să mă înghiţi!”. Apoi întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu, că mi-ai arătat mie pe vrăjmaşul meu şi m-ai izbăvit din gâtlejul turbat şi din undiţa lui”. Aleargă îndată la rănile Celui Răstignit, consacrându-I-te şi meditează cât de mult a suferit Domnul în Sfântul Trup, ca să te scape de păcat (...) Când mergi la fiecare pas şi călcătură de picior, aminteşte-ţi că în acest fel te apropii de mormânt. Iar când vezi păsări zburătoare în văzduh, ori ape curgătoare pe pământ, gândeşte-te că viaţa îţi zboară cu mare iuţeală şi ajunge la sfârşitul ei.
Iarna, când se ridică vânturi mari, ori vara fulgere şi tunete, adu-ţi aminte de ziua cea înfricoşată a Judecăţii. Pleacă-ţi genunchii, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea har şi timp a te pregăti bine ca să stai cu îndrăzneală înaintea Slavei Celui Preaînalt.
De asemenea, dacă se abat asupra ta diferite nenorociri, gândește-te astfel: când, de pildă, eşti strâmtorat de vreo durere ori tristeţe, sau suferi căldura, frigul ori altceva, înalţă-ţi mintea la Voinţa lui Dumnezeu, care a socotit că ţi-e folositor să suferi, atunci şi în astfel de măsură, acea boală şi amărăciune; bucură-te de aceasta, pentru dragostea ce o are Dumnezeu faţă de tine şi de prilejul oferit de a-I sluji în toate aceste lucruri care-I sunt foarte plăcute. Zi în inima ta: „Iată asupra mea împlinirea Voinţei Dumnezeului meu, Care din veac a rânduit cu dragoste să sufăr aceasta totdeauna, fie binecuvântat prea bunul meu Stăpân”. Iar când îţi vine în minte vreun gând bun, întoarce-te la Dumnezeu, recunoaşte că de la El a venit şi mulţumeşte-I.
(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 76-78)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Gandul tau sa urce mereu: de la creatie, la Creator
Vizualizari: 751
Id: 7682
Imagine:
Share:
Cum sa depasim indoiala in credinta
„Sa-ti fie viata cum ti-i numele!”
„Daca nu credeti in Mine, credeti in lucrarile Mele”
Problema vietii zilnice este legata de frica lui Dumnezeu
Cantareti, nu cantatul vostru este cel care conteaza, ci Domnul Care asculta
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.