A zis avva Evagrie: „Şezând în chilia ta, adună-ţi gândul tău, adu-ţi aminte de ziua morţii, vezi atunci moartea trupului, ia în gând primejdia şi durerea, cunoaşte deşertăciunea lumii acesteia, rânduiala şi sârguinţa, ca să poţi petrece de-a pururea cu mintea ta luminată şi ca să nu slăbeşti. Încă mai adu-ţi aminte de lucrurile iadului, gândeşte-te cum sunt acolo sufletele, în ce fel de amărăciune a osândei, sau în ce fel de amară suspinare, sau în câtă frică şi întristare. Sau în ce stare vor aştepta neîncetata chinuire sufletească şi lacrimile nesfârşite. Ci încă şi ziua învierii şi starea cea dinaintea lui Dumnezeu să o pomeneşti, gândind la înfricoşătoarea şi groaznica osândire. Pune la mijloc ruşinea care merge înaintea celor ce greşesc, ruşine, care este înaintea lui Dumnezeu şi a Hristosului Său, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tuturor oamenilor. Pune la mijloc încă toate chinurile: focul cel veşnic, viermele cel neadormit, groaza, întunericul, scrâşnirea dinţilor, care este peste toate acestea şi peste celelalte chinuri.
Adu-ți aminte, iarăşi, și de bunătăţile cele rânduite drepţilor şi de îndrăzneala cea spre Dumnezeu Tatăl şi spre Hristosul lui, a îngerilor şi a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tot norodul, adu-ţi aminte de Împărăţie şi de darurile ei, de bucurie și de desfătare. Pe amândouă aceste pomeniri să le aduci întru tine, adică şi cu păcătoşii să gândeşti la plângere şi la tânguire, şi să nu le uiţi pe acestea, ca nu cumva şi tu întru ele să ajungi, dar şi de bunătăţile cele păstrate drepţilor te bucură şi te veseleşte. Şi întru acestea, adică, a te desfăta să te sârguieşti, iar de acelea să te depărtezi.
Vezi, dar, de acestea să nu uiţi niciodată, ori înlăuntrul chiliei tale, ori aiurea altundeva, şi de la pomenirea acestora să nu-ţi depărtezi mintea, ca, măcar pentru acestea, să scapi de gândurile cele spurcate şi necurate. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor!" Amin.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 228)
Categoria: Articole
Cautare:
Ganduri mantuitoare
Vizualizari: 729
Id: 13573
Imagine:
Share:
Asteptarea intareste dragostea si constiinta curata
Harul luminator
Asa cum materia se arata in trei chipuri: solid, lichid si gazos, asa pacatul se arata in gand, in cuvant si-n fapta
Patimirea suferita cu smerenie este urmata de bucurie
Planta fara lumina se ofileste; si sufletul are nevoie de lumina – de lumina cereasca
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.