www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Glasul constiintei este judecatorul nostru dintai si de temelie

Glasul constiintei este judecatorul nostru dintai si de temelie

Cu toţii simţim din când în când mustrări de conştiinţă. Asta se întâmplă şi atunci când am necăjit, sau am osândit, sau am smintim pe cineva, sau când ne-a scăpat vreo vorbă de prisos. Se întâmplă şi când trebuia să spunem ceva cu bărbăţie, dar nu am spus din teama de neplăceri, sau, dimpotrivă, când trebuia să tăcem, dar din aprindere nu ne-am ţinut gura. Glasul conştiinţei, luminat şi întărit de lumina raţiunii, este judecătorul nostru dintâi şi de temelie - şi vai de cel care nu ia aminte la îndemnurile raţiunii şi la mustrările conştiinţei, înăbuşindu-le, luându-le dreptul de a se face auzite. Un asemenea om se preschimbă mai devreme sau mai târziu într-o fiinţă lipsită de conştiinţă, împietrită şi necinstită. Şi deşi conştiinţa tot licăreşte în el, deja nu-l mai călăuzeşte - iar asta se întâmplă până când un trăsnet din cer - vreun necaz, vreo nenorocire - îl întoarce la viaţa conştient-raţională, la viaţa îndrumată de conştiinţă. 

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 31)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Glasul constiintei este judecatorul nostru dintai si de temelie

Vizualizari: 672

Id: 10771

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.