Grija pentru viitor

În multe din textele citate se distinge deja un numitor comun, şi anume grija, ba chiar spaima de viitor, în multe texte se vorbeşte în mod explicit despre acest lucru. Să cităm mai întâi unele cu caracter general:

„Gândului care-şi face griji de mâncăruri şi de haine şi e nepăsător faţă de adevărata grijă: «Fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu»" (Ps 37, 18).

„Gândului care-şi face griji pentru mâncăruri şi pentru băutură şi se sârguieşte de unde să le adune: «Aruncă-ţi grija ta spre Domnul, şi El te va hrăni»" (Ps 54, 23).

Replicile scripturistice deconspiră din nou nemilos punctul slab al sugestiilor. În loc să ne facem griji de viitor, aflat exclusiv în mâna lui Dumnezeu, mult mai bine ar fi să ne facem griji de prezent, mai exact de păcatele proprii care apasă tocmai acest viitor deschis încă.

Următoarele texte exprimă încă şi mai precis această atitudine de îngrijorare faţă de viitor:

„Gândului care mă face să-mi fac griji pentru puţinătatea pâinii, a untdelemnului şi a lucrurilor căutate de noi: «Căci aşa grăieşte Domnul: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie pe pământ»" (3 Rg 17, 14).

„Gândului care, deşi nu e foamete, adună pâine peste nevoie sub pretextul iubirii de străini: «Tânăr am fost; acum sunt, iată, bătrân şi nu l-am văzut pe cel drept părăsit, şi nici seminţia lui cerşind pâine»" (Ps 36, 25).

„Gândului care-mi prezice că în scurt timp va veni peste mine o foamete şi un necaz mare: «Domnul nu va omorî cu foame sufletul celui drept, dar viaţa celor necredincioşi o va surpa»" (Prov 10, 3).

„Gândurilor care ne îndeamnă să ne facem griji de hrană şi de haină sub pretextul iubirii de străini sau al bolilor şi durerilor îndelungate ale trupului: «Nu vă faceţi griji pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?»" (Mt 6, 25).

O astfel de grijă pentru mâncare, băutură şi îmbrăcă minte avva Evagrie o desemnează drept „de-a dreptul păgână şi necredincioasă", întrucât e caracteristică celor care tăgăduiesc pronia Domnului şi combat existența unui Creator; or așa ceva este cu totul străin de un creştin. El citează prima comunitate creştină din Ierusalim, în care toţi cei ce au crezut erau laolaltă şi aveau toate de obşte; îşi vindeau pământul şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare, tocmai pentru că îşi puneau toată încrederea în Domnul.

Această „lipsă de griji" (amerimnia) evanghelică nu îl duce însă nicidecum pe avva Evagrie, ca pe mesalienii contemporani lui, la dispreţuirea oricărei munci sau efort omenesc. (...)

Asemenea tutror celorlalţi Părinţi, avva Evagrie socotea munca manuală drept o îndatorire, şi nu numai pentru asigurarea traiului propriu: Îngrijeşte-te de lucrul mâinilor, şi aceasta, dacă e cu putinţă, zi şi noapte, ca să nu fii o povară pentru cine va şi, mai bine, ca să dai şi altora, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (1 Tes 2,9; 2 Tes 3, 8).

De la Evagrie însuşi, care era un caligraf iscusit, ştim că îşi câştiga pâinea prin copierea de cărţi. Pe lângă asta primea şi ajutoare în bani de la prieteni, care îi permiteau să ospăteze pe toţi cei care veneau la el să primească sfat duhovnicesc.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 44-47)

Categoria: Articole

Cautare: