Harul lacrimilor

Pentru a ne vizita însă şi pe noi harul lacrimilor, trebuie, precum am spus, să citim neîntrerupt cărţile sfinte, să răbdăm cu nădejde necazurile, batjocurile, ocările şi insultele, să ne rugăm la Dumnezeu pentru cei care ne fac rău, să ne smerim cu orice prilej, să ne ferim de îndelunga-vorbire şi să nu ne preocupăm de ceilalţi, ci să ne gândim doar la păcatele noastre, pocăindu-ne adânc pentru ele. Şi dacă nu avem lacrimi, măcar să le cerem de la Dumnezeu.

Osândirea de sine şi plângerea ajută sufletul să afle cucernicia. Prima roadă a plângerii pentru păcatele noastre o constituie lacrimile, pe care le oferim lui Dumnezeu ca pe o jertfă bineprimită şi care ne curăţă mizeria din suflet. Şi când sufletul ajunge în stare de pocăinţă şi plângere adevărată, nu trece nici o zi fără să verse lacrimi, precum proorocul David, care spunea: „în lacrimi îmi spăl noaptea aşternutul”. Să ne luptăm aşadar şi noi pentru a ne pocăi sincer, pentru a dobândi conştiinţa multelor şi marilor noastre păcate şi să ne curăţim de ele.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, p. 70)

Categoria: Articole

Cautare: