Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp
Am primit scrisoarea ta, fiul meu, si iti dau raspuns la cele ce mi-ai scris.
Ma intrebi care din doi primeste harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fara indoiala ca ucenicul ascultator. Acesta primeste si harul mai repede si este si in afara de orice pericol. Nu se teme nici ca o sa cada, nici ca o sa arda. Numai sa nu se lase cuprins de neglijenta. Si sa mai stii ca, atunci ca omul are intauntrul sau pe Hristos, atunci fie ca este singur fie ca este impreuna cu multi semeni ai sai, el isi afla linistea si are pace mereu.
Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul in care vietuiesti si de mila Domnului. Experienta se dobandeste, intr-adevar, o data cu trecerea timpului, dar harul - de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu - se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Daniil la aceeasi varsta. David pe cand pastea turmele tatalui sau. La fel toti cei vechi si noi.
Imediat ce omul ajunge la cainta adevarata, harul se apropie de el si sporeste o data cu cresterea zelului. Experienta cere nevointa indelungata.
Inainte de orice lucru, cei care cer har de la Dumnezeu trebuie sa indure ispitele si necazurile, in orice fel ar veni acestea. Iar daca in timp de ispita se nelinisteste si nu arata destula rabdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o savarseste si nici nu se invredniceste de vreun dar duhovnicesc.
Daca cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum ca sunt necazurile si, in general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarat care este calea Domnului. Acesta asteapta ispitele sa vina pentru ca pnn acestea se curateste, rabdand se lumineaza si ajunge sa vada pe Dumnezeu.
Altfel Dumnezeu nu poate fi vazut, decat numai prin intermediul cunostintei. Iar cunoasterea este vederea duhovniceasca ( theoria ). Adica atunci cand simti ca Dumnezeu este langa tine si ca te misti inlauntrul lui Dumnezeu si ca orice faci Acesta vede si esti atent sa nu-L superi cu ceva - pentru ca vede si cele dinlauntru si cele din afara - atunci nu pacatuiesti. Deoarece Il vezi, Il iubesti si te ingrijesti ca sa nu-L intristezi.
Asadar, oricine pacatuieste, nu vede pe Dumnezeu, este orb.
Categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Cautare:
Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Vizualizari: 1226
Id: 2525
Imagine:
Share:
Deci, nu faci ascultare ca sa te intorci inapoi :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
In timp ce urci Golgota, nu se poate sa nu cazi :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
In timp de ispita nu-ti parasi locul :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Din nou m-am sculat si am pornit lupta impotriva tuturor duhurilor rele :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul ! :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare cumpatarea si curatenia :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Scrisoare catre un pustnic isihast :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Noi aici am ales filozofia cea cereasca... :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Am aflat multi dintre Parinti in lucrare si in contemplatie :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Catre un calugar care a intrat pe campul de lupta :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
In timp de ispita nu-ti parasi locul :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Prea Cuvioasa Maica Stareta si sora in Hristos :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Draga mea mama, dragii mei frati, rude, si prieteni :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Cand tamaiaza preotul ... :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.