Harul mângâietor al slujbelor nu se trăieşte decât în biserică

Naşterea Domnului, ca toate praznicele împărăteşti, a fost împodobită cu tot ce poate fi mai frumos în rânduielile Bisericii, oferind o imagine despre frumuseţea vieţii viitoare. Iată două exemple din privegherea Naşterii transmisă de Mănăstirea Vatoped acum doi ani (https://www.youtube.com/watch?v=qliNwAoOzK0&t=19803s):

- CANONUL (la 4h 06’ 45’’): se aude tonul (formula glasului) „Ananes”, după care începe măreţ Canonul Naşterii prin cuvintele Sfântului Grigorie Teologul: „Hristos se naşte, slăviţi-L!”. Canonarhul recită, corul îl urmează, iar diaconii cădesc în serii de câte trei.

- LAUDELE (la 5h 30’ 05’): policandrele, hora şi candelele sunt legănate, iar doi monahi îşi pun mantiile, iau căţuile şi tămâiază. Se aude formula glasului „Aghia”, apoi urmează corul: „Pasa pnoi ainesato ton Kyrion” („Toată suflarea să laude pe Domnul”).

Sunt frumoase transmisiunile şi înregistrările, dar Harul mângâietor al slujbelor nu se trăieşte decât în biserică. Acolo, în noapte, după ceasuri întregi în care mintea caută să se liniştească şi să se adune de la toate măruntele şi marile preocupări pământeşti ce-şi vor afla sensul deşert în clipa trecerii către viaţa viitoare, după ce trupul se dă bătut şi descoperă suspinul vameşului, omul gustă, pe măsura căutării, frumuseţea cerească a slujbei. Niciun act cultural, nicio creaţie omenească nu se ridică la nivelul unei slujbe ortodoxe, care e chipul văzut al lumii nevăzute.

Iosif Camară

Categoria: Articole

Cautare: