Hristologia transcendentala :: Pr Dumitru Staniloae

“Hristologia transcendentala”

Prezenta aceasta a Logosului divin in lume chiar in gradul slabit de dupa cadere ar putea forma o baza mai larga a ceea ce numeste teologul catolic Karl Rahner o “hristologie transcendentala”, adica o trebuinta dupa Hristos inscrisa in constitutia spirituala a omului.

Elementele in care vede el aceasta “hristologie transcendentala” pot fi socotite ca forma speciala a prezentei Logosului in spiritul uman si ca atare ele pot fi incadrate in prezenta generala a Lui in lume, care a fost schitata in cele spuse de noi mai inainte. Vom enumera aceste elemente care fac parte din ratiunea insasi ca chip al Logosului. Mentionam mai intai ca Rahner insusi vede implinindu-se aceasta “hristologie transcendentala” sau a asteptarii, in corespondenta dintre persoana si opera lui Hristos cel istoric si o “teologie a constiintei”, adica o “hristologie ontica”, inscrisa in existenta, o “hristologie ontologica”, in care hristologia testata istoric si propovaduita se acorda cu rationalitatea, sau cu trebuinta de sens a fiintei umane.

a) Primul element al acestei “hristologii transcendentale” a Logosului il vede Rahner in nevoia omului de iubirea absoluta. Ea raspunde poruncii lui Hristos de a vedea in aproapele pe El Insusi (Matei 25). Potrivit acestei porunci, “o iubire absoluta, care se indreapta radical si fara rezerva spre un om, afirma implicit prin credinta si prin iubire pe Hristos. Si acest lucru e adevarat. Caci omul simplu, finit si lipsit de fermitate, nu poate justifica intr-un sens deplin numai prin sine si pentru sine iubirea absoluta ce i se ofera, in care o persoana se angajeaza pe sine insasi si are curajul sa se daruiasca total altuia; pentru sine insusi celalalt ar putea fi iubit numai cu rezerva, cu o iubire in care cel ce iubeste se rezerva pentru sine insusi, sau are curajul sa se daruiasca in mod absolut unei realitati poate goale de sens… Iubirea insa vrea o unitate a iubirii de Dumnezeu si de aproapele, in care iubirea de aproapele este in acelasi timp iubire de Dumnezeu si de-abia prin aceasta e absoluta. Prin aceasta ea cauta insa pe Dumnezeu-Omul, adica pe Acela care poate fi iubit ca om cu absolutul iubirii lui Dumnezeu.”

b) Al doilea element al acestei hristologii virtuale in om il vede Rahner in intelegerea mortii intr-un sens pe care-l vede implinit in moartea lui Iisus. “Moartea este o fapta in care se implineste toata viata, in care omul ca fiinta libera dispune de sine ca intreg, dar asa ca aceasta dispunere este acceptarea unei dispuneri absolute de fiinta sa in neputinta sa radicala, care apare suportata si e suportata in moarte. Dar daca aceasta acceptare libera, deschisa neputintei radicale, prin care fiinta ce dispune de sine accepta sa se dispuna de ea, nu inseamna acceptarea unei absurditati, care in acest caz ar putea fi refuzata “pe drept” printr-un protest, aceasta acceptare implica in om, - care nu afirma idei si norme abstracte, ci realitatea ca temei al existentei sale istorice -, asteptarea sau afirmarea, prin presimtire, a mortii in care e impacata dialectica faptei si a suferintei neputincioase in moarte.” Aceasta impacare e realizata in Hristos, iar prin El, si pentru noi.

c) Al treilea element e speranta in viitor. Omul spera, planuieste, dar in acelasi timp este expus neprevazutului viitor. “Inaintarea sa in viitor este o straduinta continua de a micsora instrainarile sale interioare si distanta intre ceea ce este si ceea ce vrea si trebuie sa fie. Trebuie sa ne multumim deci sau numai cu concilierea (individuala sau colectiva) cu un tel vesnic departat, totdeauna asimptotic urmarit, care se misca numai la distanta, sau acest tel absolut e un tel cu putinta de atins, fara ca, odata atins, sa suprime finitul si sa-l faca sa dispara in absolutul lui Dumnezeu. Omul care spera in mod real trebuie sa spere ca acestor intrebari trebuie sa li se raspunda in intelesul al doilea al alternativei, prin realitatea istorica.”

Hristos da acest raspuns pozitiv amintitei sperante a omului. Sfintii Parinti au formulat aceasta asteptare inconstienta si aceasta implinire a omului in Hristos in mod mai simplu, declarand ca acesta a fost facut pentru Hristos, sau ca chipul dumnezeiesc al omului se desavarseste in Hristos.

Categoria: Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol 2 - Pr Dumitru Staniloae

Cautare: