Când spunem: „Hristos S-a născut!” e ca şi cum am spune: „Mesia S-a născut!”, sau „Împăratul S-a născut!”, sau „Mântuitorul S-a născut!” Felicitându-ne astfel, noi întărim şi ne dăm mărturie unii altora că a venit în lume Cel ce trebuia să vină pentru mântuirea neamului omenesc, şi că altul afară de El nu trebuie aşteptat. Cel pe Care Dumnezeu L-a făgăduit strămoşilor noştri izgoniţi din Rai; Cel pe Care popoarele şi seminţiile păgâne Îl presimţeau în chip ceţos; Cel pe Care proorocii evrei L-au prevestit limpede; pentru Care omenirea neajutorată suspinase dureros vreme de mii de ani - Acela a răsărit pe pământ ca soarele după o lungă noapte. Şi astfel, când spunem: „Hristos S-a născut!”, dăm mărturie şi că Cel Preaînalt S-a ţinut de făgăduinţă, şi că presimţirile omenirii s-au împlinit, şi că proorociile proorocilor sau înfăptuit, şi că suspinele omeneşti au fost stinse de bucurie.
Mesia S-a născut, Cel mai minunat, în acelaşi timp Om şi Dumnezeu - ca ochii omeneşti osteniţi să se odihnească pe El şi să nu se uite după un alt Mesia.
Împărat S-a născut, Cel mai puternic, în acelaşi timp cu toiagul puterii şi cu candela milei - ca şi cei mai mici să se îndrepteze şi să strige: „Noi suntem fii de Împărat!” Erou S-a născut, Nebiruit, ca să-i apere pe cei drepţi, ca să-i cucerească pe păcătoşi, ca să sfărâme duhurile răutăţii, cele de sub ceruri.
Călăuză S-a născut, Cel mai limpede-văzător, ca pe cei rătăciţi să-i aducă la drumul drept şi să-i călăuzească. Luminător S-a născut, Cel mai luminat, ca să destrame întunericul şi să îi lumineze pe cei întunecaţi. Păstor S-a născut, Cel mai grijuliu, ca să mântuiască turma de lupi şi s-o adune în staulul Său.
Hrănitor S-a născut, Cel mai bogat, ca să-i hrănească pe cei flămânzi, nu cu pământ, ci cu cer - cu trupul Său ceresc şi cu sângele Său de foc.
Iubitor de oameni S-a născut, Cel mai mare, ca să-i strângă la pieptul Său şi să îi învieze prin dragoste pe orfanii Săi cei nenumăraţi, ce îndelung au mers din mormântul vieţii în mormântul morţii.
Descoperitor S-a născut, Cel mai mare, ca să tragă vălul şi să descopere muritorilor nemuritoarea împărăţie a cerurilor.
Toate acestea sunt înţelesuri ale acestor cuvinte încântătoare, cu care creştinii se salută de Naşterea Domnului şi cu care şi eu vă salut pe voi, fraţilor: Hristos S-a născut!
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 192-194)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Hristos S-a nascut!
Vizualizari: 994
Id: 6988
Imagine:

Share:
Daruiti-va toata puterea launtrica binelui, adica lui Hristos
Hristos Se naste, mariti-L! Hristos din Ceruri, intampinati-L!
Unui invatator despre pricina pentru care Hristos a trebuit sa se nasca
Exemplul duhovnicului
Nu te sargui la toate faptele bune, ci intai la una singura, apoi la alta
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.